Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni seara, că modul în care se procedează în cazul premierului Victor Ponta este o încercare de lovitură de stat. Ba mai mult, am fi martorii unor abuzuri, a subliniat acesta.
”În momentul în care ordinea democratică și constituțională urmează să fie răsturnată altfel decât în Parlament, nu-mi rămâne decât să trag concluzia că acest act se poate denumi o lovitură de forță sau o lovitură de stat. Cred că trebuie să reținem câteva probleme serioase: prima – cel care a fost învinuit nu a fost nciodată audiat, în al doilea rând cred că trebuie să discutăm în momentul de față puterea exercitată de una din instituțiile statului presupune și enorm de multă responsabilitate, pentru că altfel poate să ducă la excese, iar noi suntem în ultima perioadă în fața unor excese, inclusiv declarațiile SRI care ar putea să afecteze crredibilitatea justiției.
Dacă luăm fără să interpretămîin niciun fel declarațiile lui Kovesi care a spus că această acțiune împotriva prim ministrului a fost făcută marți, ce înțelegem? Că dacă domnul Șova ar fi fost arestat și ar fi făcut declarațiile satisfăcătoare probabil că atunci ar fi avut altă conduită?
Domnul Șova pentru care s-a cerut cererea de încuviințare a arestării nu a fost trimis în judecată ne lasă posibilitatea să ne gândim că mai există și alte resorturi care nu mai au de-a face nimic cu o justiție independentă, ci cu o justiție politizată.
Parlamentul ca să dea lovitură de stat nu am mai auzit acest lucru. Parlamentul nu poate să dea lovitură de stat. În cazul de față nu e vorba de o instituție democratică.Parlamentul ca instituție e foarte greu să se apere, nu e ca o persoană. Dând tonul Băsescu, foarte mulți au crezut de cuviință să dea în Parlament”, a declarat Tăriceanu într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, difuzată la B1 TV și moderată de Cătălin Striblea.
Șeful Senatului a propus și crearea unei Comisii pentru evaluarea democrației.
”Există o serie de organizații neguvernamenatale care în Europa și în lume fac aceste evaluări folosind aceste criterii cred că ar trebui să o avem și în România.
Trebuie să analizăm modul în care se realizaează echilibrul între forțele statului și ar trebui să facă recomandări în ce privește amelioararea a ceea ce numim stat de drept. Aceste lucruri trebuie să ne preocupe”, a conchis acesta.