Kremlinul a spus că remarcile președintelui american Joe Biden, care a cerut ca Vladimir Putin să fie judecat pentru crime de război, sunt inacceptabile și nedemne de un lider american.
Președintele SUA, Joe Biden, a susținut, joi, că atrocitățile de la Bucea, Ucraina, constituie crime de război, dar nu genocid, și a precizat că va continua să pledeze pentru noi sancțiuni împotriva Rusiei, potrivit The Guardian.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că atrocitățile de război atribuite armatei ruse sunt menite să o „denigreze”.
„Este pur și simplu un spectacol bine țintit, dar tragic. Facem încă o dată apel la comunitatea internațională: detașați-vă de asemenea emoții și gândiți cu capetele voastre. Verificați faptele și dați-vă seama cu ce fals monstruos avem de-a face”, a precizat Peskov.
Rusia nu respinge posibilitatea unei întâlniri între Putin și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus Peskov, dar a subliniat că o întâlnire poate avea loc numai după ce vor cădea de acord asupra unui document.
„Poate că vă amintiți că am fost criticat pentru că l-am numit criminal pe Putin. Ei bine, adevărul este că ați văzut ce s-a întâmpla la Bucea. Asta o demonstrează – este un criminal de război. Trebuie să continuăm să furnizăm Ucrainei armele de care au nevoie pentru a continua lupta și trebuie să obținem toate detaliile pentru ca asta să se concretizeze – să avem o judecată pentru crime de război. Acest individ este brutal, iar ceea ce se întâmplă la Bucea este revoltător și toată lumea a văzut-o”, a declarat liderul american.
Întrebat de reporteri dacă masacrul de la Bucea poate fi catalogat drept genocid, Joe Biden a răspuns: „Nu. Consider că este o crimă de război”.