Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a susținut că școlile în care se învață într-un singur schimb ar putea începe programul mai târziu. Acesta a susținut că decizia trebuie luată descentralizat, la nivelul fiecărei unități de învățământ.
Totodată, ministrul Educației a susținut că această decizie nu se poate lua la nivelul școlilor în care se învață în două-trei schimburi pentru că, în aceste cazuri, trebuie „valorificată durata întregii zile”, potrivit educatieprivată.ro.
Întrebat despre schimbarea orelor elevilor în cadrul unui interviu acordat pentru PRO TV, Sorin Cîmpeanu și-a exprimat sprijinul față de începerea programului mai târziu.
Reporter: Se va schimba orarul elevilor de începere a orelor? – toți în același timp la ora 8 dimineata, când se creează haos în trafic, dar care afectează și performanța elevilor? Acum, când programul adulților este mult mai flexibil, mai ales după pandemie?
Sorin Cîmpeanu: „Din punctul meu de vedere, ca ministru al Învățământului, acest lucru trebuie să fie susținut. Sunt școli în care se învață în două-trei schimburi, din păcate – aici ești obligat, pentru că trebuie să valorifici durata întregii zile, dar acolo unde se învață într-un singur schimb, da, acolo școlile au libertatea – și inspectoratele școlare -, iar eu, ca ministru, susțin acest lucru – să își adapteze programul orar.”
Ministrul Educației a adus în discuție diferențierea care trebuie să existe la nivelul fiecărei unități de învățământ în ceea ce privește stabilirea orei de începere a cursurilor.
„Nu uitați însă, că într-o clasă cu 30 de elevi, părinții vor avea așteptări și dorințe diferite – unii vor vrea să înceapă la 8, la 9 sau la 10. Acest lucru va putea fi decis la nivelul fiecărei școli. Și da, încurajez aceste lucruri”, a spus Sorin Cîmpeanu.