Un tânăr care se întoarcea de la Arad la Timișoara a izbit în plin o barcă aflată pe autostradă (VIDEO)

Un tânăr care se întoarcea de la Arad la Timișoara a izbit în plin o barcă aflată pe autostradă  (VIDEO)
Foto: opiniatimisoarei.ro

Accident cu o barcă pe autostrada. Chiar dacă pare incredibil, un şofer care mergea spre Timişoara a izbit în plin o ambarcaţiune. Nici bărbatului nu i-a venit să creadă ce s-a întâmplat, mai ales că barca era părăsită pe carosabil. Poliștii încercă acum să-l găsescă pe proprietarul ambacațiunii, care cel mai probabil, a pierdut-o în timpul transportului, informează B1 TV.

Tânărul, care se întoarcea de la Arad la Timișoara, a crezut că nu vede bine. Circula atent pe prima bandă a autostrăzii, când la un moment dat, brusc i-a apărut în față o barcă. Atât de uluit a fost șoferul, că nici nu a mai avut timp să reacționeze. A lovit ambarcațiunea în plin, după care a târât-o câțiva metri.

”Dintr-o dată am întâlnit în față o barcp perpendiculară pe drum. Nu am putut să o evit și am intrat în ea în plin. Am avut 139 de kilometri la oră. Barca era pe prima bandă. Știu sigur. Decât să ocolesc, să dau într-un parapet, să pățesc ceva mai grav, am luat în plin barca ce era din plastic. România, numai la români se întâmplă așa ceva”, a declarat șoferul.

Bărbatul a sunat la 112, dar până la sosirea polițiștilor a scos barca în afara carosabilului.

”Am fost sesizați telefonic că la kilometrul 522 s-ar afla o barcă pe autostradă. Ne-am deplasat de urgență și, între timp, am găsit o mașina cu coliziune cu barca respectivă”, a declarat un polițist.

Barca este una de agrement, din plastic dur, cu o lungime de aproximativ doi metri și, cel mai probabil, a fost pierdută de un alt șofer, care nu a ancorat-o suficient de bine.

Polițiștii încearcă acum să-l găsească pe proprietaul bărcii, care riscă și o amendă pentru că pus în pericol siguranța celorlați participanți în trafic.

A izbit cu mașina o barcă pe autostradă

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)