Rareș Bogdan a declarat, la Consiliul Național de duminică, că „a fost speriat” de faptul că ar fi putut asista „din nou la un festival al democrației” care să pună PNL „cu totul pe spate”.
Totodată, europarlamentarul PNL a anunțat că se bucură de faptul că fostul lider al liberalilor a luat decizia corectă.
„Vreau să mi cer scuze faţă de dumneavoastră şi să vă promit că lucrurile… pentru Anghel Saligny, un guvern liberal a căzut din cauza acestui program care dezvoltă zona rurală a României şi pe care îl voi duce la îndeplinire.
Şi vă promitem că presiunea numărul unu din partea conducerii Partidului Naţional Liberal a Guvernului va fi ca Anghel Saligny să intre pentru dumneavoastră, pentru comunităţile dumneavoastră în pâine pentru că este vital pentru anul 2024 şi e şi mai vital pentru ca România să evolueze şi în zona rurală şi să nu ţinem România ruptă în două între urbanul mare şi zona rurală.
Ne cerem scuze şi vă promitem că lucrurile se urgentează”, a transmis Rareș Bogdan, la Consiliul Național al PNL.
Rareș Bogdan a transmis că se bucură de faptul că fostul lider al PNL a decis să își dea demisia și recunoaște că s-a temus că va asista la „un nou festival al democrației”.
„Mie nu mi place să fiu cu mănuşi, aş vrea să vă spun că am fost speriat în ultimele săptămâni şi în ultimele zile că am putea să asistăm din nou la un festival al democraţiei care să ne pună cu totul pe spate.
Mă bucur că fostul preşedinte de acum al Partidului Naţional Liberal a luat o decizie înţeleaptă, o decizie elegantă şi a ales o retragere absolut elegantă şi nu am intrat într-un nou festival al democraţiei care ne-ar fi creat mari probleme. Ne-a ajuns un festival al democraţiei, nu mai vrem, vrem construcţie şi în nici un caz scandal”, a mai declarat Rareș Bogdan duminică, la Palatul Parlamentului.
Rareș Bogdan a transmis faptul că în 2024 își dorește ca Partidul Național Liberal să poată „îngloba integral dreapta românească”.
„Eu visez ca în 2024 PNL să înglobeze integral dreapta românească, inclusiv pe cei plecaţi pentru moment din PNL: deputaţi, senatori.
Pentru mine ar fi extrem de important ca în acel an, cu patru rânduri de alegeri, să pornim în forţă întreaga dreaptă românească, sub sceptrul liberal. Ar fi un lucru frumos, ar fi un lucru ce ţine de familia liberală, care ne-ar realiza o şi mai mare unitate şi o şansă de a ne bate cu adevărat în anul dificil care ne aşteaptă în 2024”, a declarat eurparlamentarul PNL.