Victor Ponta: Nu vreau să mă lupt cu justiția, vreau să îmi dovedesc nevinovăția și să ajut la îmbunătățirea unui sistem care nu trebuie să mai comită abuzuri. Nu voi demisiona (VIDEO)

Victor Ponta: Nu vreau să mă lupt cu justiția, vreau să îmi dovedesc nevinovăția și să ajut la îmbunătățirea unui sistem care nu trebuie să mai comită abuzuri. Nu voi demisiona (VIDEO)
Foto: Captură video

Victor Ponta a făcut declarații după ședința de urgență a coaliției de guvernare și spune că „este un moment dificil pentru mine și personal, și din punct de vedere politic, dar am trecut pentru multe momente de acest gen și voi mai trece pentru că am o datorie de responsabilitate în conformitate cu mandatul pe care l-am primit în 2012”.

„Am, în calitate de premier, lider politic, membru al coaliției de guvern, datoria de a da câteva explicații cetățenilor, parlamentarilor, colegilor”.

Premierul notează că „după ce am terminat facultatea de Drept am lucrat în justiție, cred în justiție, nu vreau să mă lupt cu justiția, dar ca orice cetățean am dreptul să îmi spun punctul de vedere”.

„Mă consider nevinovat de acuzațiile care mi-au fost aduse. Voi merge ori de câte ori voi fi chemat în fața procurorilor, judecătorilor, voi prezenta toate datele care îmi sunt cerute și sunt convins că se va stabili adevărul”, a declarat Victor Ponta.

Pe de altă parte, premierul ține să menționeze că nu a avut ocazia să fie audiat de nimeni și „cred că e dreptul constituțional de a fi ascultat când un om e acuzat de ceva”.

„Nu mă consider o victimă. Mariana Rarinca e o victimă. Sunt un om politic, sunt un luptător și cred că am datoria ca să lupt pentr ceea ce cred că e drept și corect. Am dreptul constituțional de a gândi și de a spune că evenimentele de vineri, acuzarea pentru presupusele fapte din 2007 – 2008 pentru care s-a deschis un dosar în 2012 are legătură directă cu evenimentele care s-au întâmplat recent. Justiția nu înseamnă să reacționezi la evenimentele politice, să elimini unul dintre liderii politici, ci să stabilești adevărul și, dacă e cazul, să tragi la răspundere pe cineva”.

„Am fost și voi fi un om puternic, nu intenționez să mă jelesc, să mă plâng, vreau să îmi dovedesc nevinovăția și să ajut la îmbunătățirea unui sistem care nu trebuie să mai comită abuzuri și să dea rateuri când e vorba de viața oamenilor”

În ceea ce privește cererile de demisie, premierul spune că „acuzarea mea are ca scop schimbarea guvernului actual și a majorității actuale. Schimbarea unui guvern se face prin alegeri sau vot în Parlament. Altfel e lovitură de stat”.

„Sunt acuzat pentru anumite fapte comise în urmă cu șapte opt ani când nu aveam nicio poziție de conducere, iar PSD era în opoziție. Acuzația a venit în 2009 de la Macovei, am fost cercetat de ANAF, de ANI și de Parchet. Au arătat că acuzațiile lui Macovei sunt neîntemeiate”.

Premierul spune că nu a fost niciodată asociat în cabinetul lui Dan Șova -  „s-a spus că am comis 1 fapte de fals. Dacă tragi 17 gloanțe într-un om, nu ai comis 17 crime”.

 ”Cred că România are nevoie de mecanisme democratice, de Parlament, Guvern, aleși locali, altfel avem o dictatură. Vreau să precizez că am avut o discuție civilizată cu domnul Iohannis. Îi înțeleg poziția, dar l-am informat despre ce sistem am moștenit de la Băsescu și despre ce vreau să fac pentru ca acest sistem să nu mai comită abuzuri și să nu mai dea rateuri. Respect toate opiniile politice legate de ce ar trebui să fac. Să nu fim ipocriți. Iohannis a fost trimis în judecată în timp ce candida la președinție”, a adăugat premierul.

Despre demisie, liderul social democraților spune că „ar fi, pentru mine și pentru familia mea, cel mai simplu lucru, dar nu vreau să-i spun copilului meu de 12 ani că voi ajunge în închisoare pt că am condus un guvern și pentru că am alte opinii.Ar putea exista un precendent îngrijorător. Nu suntem într-o criză politică. O țară fără guvern, fără majoritate, fără perspective, care să meargă în alegeri anticipate ar fi o țară în criză „.

Ponta, dupa sedinta de urgenta a liderilor coalitiei de guvernare

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)