Ambasadorii ucraineni din Maroc și Georgia, rechemați în țară, de Volodimir Zelenski

Ambasadorii ucraineni din Maroc și Georgia, rechemați în țară, de Volodimir Zelenski
Foto: Pixabay.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat decrete privind rechemarea ambasadorilor ucraineni din Maroc și Georgia.

Ambasadorii din Maroc și Georgia se întorc acasă

Liderul Kievului  este de părere că acum diplomații ucraineni pierd timp prețios pe frontul diplomatic. Statul are nevoie ca aceștia să se întoarcă și să lucreze pe teritoriul său.

„Sunt cei care lucrează împreună cu toată lumea pentru apărarea statului. Pentru ca Ucraina să-și câștige viitorul. Apreciem munca fiecărui astfel de om.

Și sunt cei care pierd timpul doar pentru a rămâne în funcție. Azi am semnat decret privind rechemarea unui astfel de ambasador din Maroc”, a explicat Volodimir Zelenskii.

Germania, pregătită să ofere garanții de securitate

În același timp, Germania este pregătită să ofere garanții de securitate Ucrainei, dar afirmă că războiul continuă și că încă nu s-a ajuns la un progres în negocierile de pace.

Anunțul a fost făcut de ministrul german de externe Annalena Baerbock, relatează Die Zeit. Potrivit ministrului Afacerilor Externe, Germania este pregătită să asigure securitatea Ucrainei după încheierea războiului.

Politiciana a subliniat faptul că declarațiile țării agresoare nu pot fi de încredere.

Încă 2.000 de soldați ruși din Georgia, trimiși în Ucraina

În acest context, încă 2.000 de soldați ruși au fost trimiși în Ucraina. Aceștia fiind transferați din  teritoriile ocupate de ruși în Georgia.

Anunțul a fost făcut miercuri, 30 martie, de reprezentanții Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. 

„Pentru recrutarea forțelor armate ale Federației Ruse, unități din bazele militare a 4-a (regiunea Tskhinvali, Osetia de Sud) și a 7-a (Abhazia), care fac parte din Districtul Militar de Sud, au fost transferate din teritoriile ocupate ale Georgiei pe teritoriul Ucrainei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`