Incident ciudat în Hunedoara. Un bolovan din rocă a căzut din cer și a rupt acoperișul unei case

Incident ciudat în Hunedoara. Un bolovan din rocă a căzut din cer și a rupt acoperișul unei case. Sursa Foto: Facebook/ ISU Hunedoara

O intâmplare ciudată a fost raportată în Hunedoara. O familie a sunat la 112, anunţând că un obiect din zgură şi metal s-a prăbuşit din senin peste casa acesteia, trecând prin acoperiş.

Bolovanul a căzut prin acoperișul casei, a găurit tavanul și a provocat distrugeri de mobilier. Pietroiul din rocă avea o greutate de peste 40 de kilograme şi o lungime de 30 de centimetri.

Un obiect căzut din senin s-a prăbuşit peste clădire

Acoperişul şi o cameră din casa unei familii din Hunedoara au fost distruse în urma unui accident bizar. Un obiect căzut din senin s-a prăbuşit peste clădire, iar un alt corp s-a prăbuşit în curtea unui localnic.

În casa unde s-a produs incidentul se afla o mama cu doi copii minori care au scăpat fără probleme pentru că se aflau la parterul locuinţei.

„S-au deplasat de urgenta la locul indicat o autospecială de lucru cu apă și spumă precum și un echipaj SMURD din cadrul detașamentului de pompieri Hunedoara. Concomitent, a fost alertat și trimis la locul intervenției echipajul CBRN din cadrul ISU Hunedoara, care a efectuat măsurători asupra pietrei, in urma analizei rezultând că aceasta nu prezenta pericol radiologic.

Pentru o analiză amănunțită, piatra a fost ridicată de către IPJ Hunedoara și transportată la Insemex Petroșani.
Din fericire, mama împreună cu cei doi copii minori nu se aflau la etajul clădirii în momentul impactului, ci la parterul locuinței.  Pagubele materiale sunt însemnate, fiind afectat acoperișul casei, plafonul unei camere și mobilierul din aceasta”, se arată într-un comunicat ISU Hunedoara.

Originea rocii care s-a prăbușit prin acoperiș

Incidentul a fost anunţat autorităţilor, care au deplasat la faţa locului două autospeciale şi un echipaj CBRN (Chimic Radiologic Biologic şi Nuclear) care a efectuat măsurători asupra pietrei, în urma analizei rezultând că aceasta nu prezenta pericol radiologic.

Momentan nu au fost comunicate date despre o posibilă origine a rocii care s-a prăbuşit prin acoperişul locuinţei, aceasta fiind ridicată şi transportată la INSEMEX Petroşani pentru o analiză amănunţită.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`