Război în Ucraina. Putin condiționează ajutorul umanitar în Mariupol de predarea armelor de către luptătorii ucraineni din oraș / Americanii și britanicii, sceptici în privința așa-ziselor concesii anunțate de ruși

Război în Ucraina. Putin condiționează ajutorul umanitar în Mariupol de predarea armelor de către luptătorii ucraineni din oraș / Americanii și britanicii, sceptici în privința așa-ziselor concesii anunțate de ruși
Catastrofă umanitară în Mariupol, din cauza trupelor rusești. Orașul ucrainean e aproape complet distrus. Sursă foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

UPDATE, 00.00: John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a declarat, marți, că trupele ruse nu se retrag din regiunea Kievului, așa cum pretind rușii, ci doar se repoziționează: „Să nu ne mințim singuri”.

Guvernul polonez a decis să blocheze importurile de cărbune din Rusia, ca parte a unei strategii de reducere a dependenței energetice de țara care atacă acum Ucraina.

Republica autoproclamată Donețk ar putea cere alipirea la Rusia, a declarat Denis Pușilin, liderul autoproclamat al acesteia.

UPDATE, 22:26 – Vladimir Medinski, negociatorul-șef al rușilor, a vorbit despre concesiile pe care le-au făcut ei în negocierile de azi. Americanii sunt reticenți.  SUA ţin cont de „ceea ce face Rusia şi nu de ceea ce spune Rusia”, a declarat Antony Blinken, secretarul de stat american.  Nici britanicii nu-s prea entizuasmați. „Vladimir Putin învârte cuţitul în rana deschisă a Ucrainei pentru a forţa această ţară şi pe aliaţii săi să capituleze”, a transmis Guvernul de la Londra.

Președintele american Joe Biden a declarat că așteaptă să vadă dacă Rusia își „respectă cuvântul dat” în ceea ce privește reducerea activității militare din Kiev și Cernihiv.

Vladimir Putin i-a spus lui Emmanuel Macron că ucrainenii din Mariupol trebuie să depună armele înainte ca el să accepte o acțiune umanitară.

UPDATE, 21:30 – Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, a avertizat că jignirile lui Joe Biden la adresa lui Vladimir Putin ar putea afecta iremediabil relația dintre cei doi lideri politici.

UPDATE, 21:00 – După noua rundă de negocieri cu Federația Rusă, desfășurată marți, la Istanbul, Ucraina a prezentat propunerile sale.

UPDATE, 20:30 – Polițistul ucrainean declarat inițial mort de Kiev a fost decorat. Grănicerul din Insula Șerpilor a devenit celebru după ce i-a înjurat pe ruși.

UPDATE, 20:00 – Ucraina cere tuturor statelor să interzisă folosirea literei „Z”, în semn de susținere față de Rusia.

UPDATE, 17.57:Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să fie solidară și unită în a apăra libertatea și să nu mai asculte de „scuzele” Ungariei. Din cauza atitudinii Budapestei, o reuniune a Grupului de la Vișegrad ce trebuia să aibă loc la finele acestei luni a fost anulată în ultimul moment.

Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, a declarat că dacă NATO îi va furniza Ucrainei avioane şi sisteme de apărare aeriană, Moscova va răspunde pe măsură.

Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat că șase medici au fost uciși până acum de forțele ruse care i-au invadat țara. Ea a spus povestea unuia dintre ei.

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, şi ministrul chinez de Externe, Wang Yi, au subliniat „necesitatea imperativă” ca pacea să revină „cât mai repede posibil” în Europa.

Ministerul rus de Externe a acuzat SUA că au condus o campanie masivă de „agresiune cibernetică”, aflată în spatele a sute de mii de atacuri pe zi: „sursele atacurilor vor fi identificate, iar atacatorii vor fi inevitabil trași la răspundere”.

Bilanțul morților în urma bombardamentelor rusești asupra unei clădiri a administrației regionale din Nikolaev a crescut la 9 morți.

Guvernul polonez a adoptat un proiect de lege care va permite interzicerea importurilor de cărbune rusesc. „Nu mai vrem ca aceste importuri să mai fie posibile, deși realizăm că există un risc legat de faptul că Uniunea Europeană nu a aprobat astfel de acțiuni până acum”, a spus Piotr Muller, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Varșovia.

Olanda a expulzat 17 agenți ruși de informații care erau acreditați ca diplomați. Belgia și Irlanda au expulzat și ei oficiali ai ambasadelor ruse.

UPDATE, 16.10 – Partea ucraineană și cea rusă au prezentat primele concluzii și propuneri după negocierile desfășurate marți la Istanbul. Moscova a anunțat reducerea drastică a activității militare pe două fronturi (Kiev și Cernihiv), în timp ce Kievul s-a arătat gata să accepte un statut neutru în schimbul unor garanții de securitate, transmit CNN și BBC.

În plus, partea ucraineană spune că propunerile sale au prins suficient contur pentru o întrevedere între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, precum și că așteaptă un răspuns din partea părții ruse în acest sens.

UPDATE, 13.45 – Ucraina a raportat noi contraatacuri împotriva forțelor ruse în sudul țării. În plus, contraofensiva ucraineană a dus la eliberarea unor noi localități și în regiunea Kiev. Pe de altă parte, Irpinul proaspăt recuperat a fost bombardat din nou de trupele invadatoare, transmite CNN.

UPDATE, 13.40 – Federația Rusă susține că SUA conduce o operațiune cibernetică masivă împotriva instituțiilor de stat ruse, transmite Reuters

UPDATE, 13.35 – Kremlinul susține că Rusia nu plănuiește să atace sau să invadeze NATO, cu excepția cazurilor în care ar fi obligată să facă acest lucru, transmite Interfax.

UPDATE, 13.30 – Căderea orașului Mariupol este cel mai probabil „iminentă”, susține Jack Watling, expert britanic în domeniul războiului terestru, care pe de altă parte a spus că situația de la Irpin arată o disparitate de moral, echipament și reaprovizionare între cele două tabere, transmite BBC.

UPDATE, 13.25 – Ambasada Rusiei în Polonia, situată la Varșovia, a fost stropită cu sânge artificial. Jurnalista ucraineană Natalka Panchenko a povestit despre acest incident pe rețelele de socializare.

„Așa arată astăzi Ambasada Rusiei în Polonia. Activiștii polonezi cred că aceasta nu trebuie să activeze în  Polonia”, a remarcat Panchenko pe Facebook.

UPDATE, 12:00 – Procesul educațional a fost reluat în 14 regiuni din Ucraina. Anunțul a fost făcut de Andrei Vitrenko, prim-adjunct al ministrului Educației și Științei al Ucrainei.

„Trebuie să ne asigurăm că toți copiii rămân în țara noastră, vom avea nevoie de specialiști care o vor restaura. Prin urmare, vom face cât mai ușor posibil admiterea în acest an”, a spus Dmitrii Vitrenko, prim-adjunct al ministrului Educației și Științei al Ucrainei.

UPDATE, 11:35 -Europa este pregătită pentru scenariul în care Rusia decide să întrerupă livrările de gaze, dă asigurări comisarul european pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni.

„Suntem gata să luăm atitudine în faţa dependenţei de Rusia? Sigur că suntem gata. Am decis să facem asta, iar războiul a fost un semnal de trezire, dar nu putem face nimic repede fără sacrificii. Suntem gata să ne asumăm aceste sacrificii? Categoric da. Nu punem pe masă sancţiuni privind energia, dar, dacă sunt decizii suntem gata să le facem faţă şi putem face asta cu efort puternic şi vom continua cu orice chip să reducem dependenţa de energia venind din Rusia”, a spus oficialul european.

UPDATE, 11:15 – Ofensiva rusă stagnează în mai multe zone ale Ucrainei, inclusiv în jurul Cernihiv, Mikolaiv și Harkov, susține un oficial american din zona de apărare. El susține că trupele ruse „nu au făcut niciun progres în înaintarea către Kiev”, deși luptele continuă la periferia capitalei ucrainene.

UPDATE, 11:05 – Acum este momentul „să fie așteptate rezultate solide” de la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, a declarat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, citat de CNN.

UPDATE, 10:55 – Vladimir Putin ar fi spus în 2014, într-un dialog cu fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko, că în două zile poate intra cu trupe în șase capitale, inclusiv în Kiev și în București.

UPDATE, 10:45 – Eurodeputatul Eugen Tomac (PMP) a vorbit despre noua rundă de negocieri din Ucraina și Rusia, la Știrile B1 TV cu Luiza Cergan, și a declarat că există și rezerva legată de faptul că Vladimir Putin doar încearcă să tragă de timp pentru a se repoziționa.

UPDATE, 10:30 – Statutul Donețk și Lugansk reprezintă un punct critic în negocierile care vor urma, tratativele de acum fiind mai degrabă discuții pentru începerea propriu-zisă a negocierilor, a explicat gen. (r) Virgil Bălăceanu, la Știrile B1 TV prezentate de Luiza Cergan.

UPDATE, 10:20 – Serviciile secrete din Marea Britanie au raportat că Grupul Wagner din Rusia este așteptat să fie desfășurat în Ucraina unde ar urma să lupte peste 1.000 de mercenari, inclusiv liderii săi superiori.

Grupul Wagner din Rusia și-a desfășurat mercenari în estul Ucrainei, a anunțat luni Ministerul Apărării al Regatului Unit, adăugând că peste 1.000 de persoane vor lua parte probabil la lupte în urma eșecurilor rusești, scrie ndtv.

UPDATE, 10:06 – Președintele Ucrainei spune că situația rămâne în continuare tensionată, chiar dacă armata ucraineană a obținut victorii importante. Totuși, Zelenski spune că luptele continuă în apropiere Kievului, dar și în restul țării.

UPDATE, 09:45 – Informațiile potrivit cărora membrii delegaţiei ucrainene la negocierile de pace cu Rusia ar fi fost otrăviți au fost respinse de partea ucraineană. Toţi membrii delegaţiei s-au simţit bine, a declarat luni negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak.

„În sfera informaţională există în acest moment multe speculaţii, diferite teorii ale conspiraţiei şi elemente ale unor jocuri de informaţii”, a spus Podoliak.

Președintele Zelenski a transmis că apărătorii ucraineni au respins unitățile ruse din oraşul Irpin de lângă Kiev, iar luptele continuă pe întreg teritoriul țării. Declarațiile președintelui au fost făcute în cursul nopții dintre luni spre marți, pe Telegram.

UPDATE, 09:35 – O racheta rusească, care a fost doborâtă, cu o zi înainte, în districtul Darnitskii al capitalei, a lovit sectorul privat. Una dintre casele afectate aparține fostului prim-ministru al Ucrainei, Vitold Fokin.

„Da, casa mea a fost avariată. De asemenea, este păcat pentru că acum sunt în vizită la prietenul meu din Moldova. Și aveam de gând să merg acasă, dar nu mai am unde să mă întorc, pentru că geamurile și ușile sunt parte”, a afirmat ex-premierul.

UPDATE, 09:00 – Șeful diplomației ucrainene, Dmytro Kuleba, i-a sfătuit pe cei care particiă la negocieri cu Rusia „să nu mănânce și să nu bea nimic, preferabil să evite să atingă suprafețe”. Declarația ministrului vine în contextul în care, potrivit Wall Street Journal și Bellingcat, Roman Abramovici și cel puțin doi negociatori ucraineni ar fi suferit simptome de presupusă otrăvire, transmite France 24.

UPDATE, 08:45 – Forțele ruse sunt acuzate de armata ucraineană că terorizează populația civilă în mai multe orașe. Depozitele de combustibil sunt vizate și ele, transmite BBC.

UPDATE, 08:30 – Carlsberg urmează exemplul rivalilor de la Heineken și se retrage din Rusia, acolo unde gigantul danez este cel mai mare producător.

UPDATE, 08:10 – Un incendiu puternic a izbucnit la un mare depozit de petrol, situat în regiune Lutsk, după ce a fost bombardat de armata rusă. Flăcările ar fi ajuns și la mai multe depozite de benzină.

Un deputatul ucrainean a subliniat faptul că loviturile de rachetă fac parte dintr-o nouă strategie a Rusiei, prin care sunt vizate rezervele de petrol ale Ucraineni, în vedere eliminării.

Știrea inițială: A început cea de-a 34-a zi de război în Ucraina. Săptămâna aceasta au loc negocieri de pace la Istanbul, mediate de președintele Turciei. Între timp, guvernul instalat de Rusia în Melitopol încearcă să restabilească normalitatea în orașul cucerit.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului susține că Rusia ar folosi armele nucleare doar în caul unei amenințări la adresa „existenței sale”, notează CNN.

Kremlinul a explicat în ce condiții ar putea fi folosite armele nucleare

Purtătorul de cuvânt de la Kremling a reiterat un discurs apărut în spațiul public și săptămâna trecută, cu privire la faptul că armele nucleare ar putea fi folosite de Rusia doar în cazul în care i-ar fi amenințată „existența”.

„Orice rezultat al operațiunii (în Ucraina), desigur, nu este un motiv pentru utilizarea unei arme nucleare (…) Orice rezultat al operațiunii (în Ucraina), desigur, nu este un motiv pentru utilizarea unei arme nucleare”, a spus Peskov, potrivit sursei citate mai sus.

Rusia neagă bombardarea locuințelor civililor, școlilor și spitalelor din Ucraina

În interviul PBS, Peskov a continuat să nege că forțele ruse au vizat în mod deliberat civili în Ucraina – în ciuda forțelor ucrainene, jurnaliştilor și refugiaților care fugeau din țară, descriind bombardamente brutale care au lovit infrastructura civilă, inclusiv case, școli, spitale și multe altele.

„Nu sunt case de bombardare. Nu bombardează apartamente. Nu bombardează bunuri civile. Ei doar bombardează și vizează infrastructura militară”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit CNN.

Guvernul instalat de ruși în Melitopol încearcă să restabilească „normalitatea”

Guvernul instalat de ruși în orașul ucrainean ocupat Melitopol încearcă să meargă mai departe cu viața de zi cu zi, în timp ce invazia se dezlănțuie în apropiere, inclusiv repornirea școlilor.

Primarul instalat de Rusia, Galina Danilchenko, a mai spus că puterea va fi restabilită la o bază a forțelor aeriene ucrainene capturată din apropiere, într-un mesaj video publicat pe canalul Telegram al guvernului de la Melitopol, instalat de Rusia.

Dar Ivan Fedorov, primarul ales al Melitopolului, a susținut că, pentru redeschiderea școlilor, guvernul a înaintat acuzații de delapidare împotriva șefului de educație al orașului, Irina Shcherbak.

Fedorov a fost reținut la începutul acestei luni de bărbați înarmați și apoi acuzat de infracțiuni de terorism de către parchetul rebelilor susținut de ruși din regiunea Lugansk. Ulterior a fost eliberat ca parte a unui schimb de prizonieri.

Fedorov mai susține pe Instagram că rușii au întrerupt toate comunicațiile cu telefonul mobil în Melitopol. Danilchenko a susținut, într-un mesaj video, că ucrainenii au întrerupt comunicațiile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)
18:58 - Ciprian Ciucu, despre referendumul inițiat de Nicușor Dan: E important deoarece poate da tonul pentru o reformă administrativă a Capitalei. La întrebarea despre buget e puțin neclar (VIDEO)