Un bărbat din Eforie a încercat să se arunce în aer, urcând în maşină cu o butelie, după care a dat drumul la robinet pentru a elibera gazul din recipient, iar apoi a aprins o brichetă, informează Mediafax.
Deși a fost cuprinsă de flăcări, mașina nu a explodat, iar bărbatul în vârstă de 57 de ani a scăpat cu viață, dar s-a ales cu mai multe arsuri pe față și pe gât.
Cel care a sunat la 112 a fost chiar bărbatul care a încercat să-și pună capăt zilelor.
La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri şi unul SMURD de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.
După ce i s-a acordat primul ajutor, bărbatul a fost transportat laS pitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat cu arsuri de gradul al doilea pe faţă şi gât.
Pompierii au asigurat zona, unde persista miros de gaz şi exista încă posibilitatea ca autoturismul să se aprindă.
Înainte de a comite acest gest, bărbatul a lăsat în locuinţă un bilet în care spunea că intenţionează să-şi pună capăt zilelor.