China a transformat mai multe insule în baze militare. Țara se laudă cu al doilea cel mai mare buget de apărare din lume

China a transformat mai multe insule în baze militare. Țara se laudă cu al doilea cel mai mare buget de apărare din lume
China a militarizat pe deplin cel puțin trei din insulele pe care le-a construit în Marea Chinei de Sud. sursa: Hepta/ Zuma Press / Petty Officer 2nd Class Haydn Sm

China a militarizat pe deplin cel puțin trei din insulele pe care le-a construit în Marea Chinei de Sud. Amiralul John C. Aquilino, Comandantul forțelor SUA din Indo-Pacific, a afirmat că, acțiunile ostile ale Chinei contrazic asigurările trecute date de președintele chinez Xi Jinping, că Beijingul nu va transforma insulele artificiale din apele contestate în baze militare, potrivit Associated Press.

„În ultimii 20 de ani, am asistat la cea mai mare acumulare militară de după cel de-Al Doilea Război Mondial din partea RPC. Au avansat toate capacitățile și această acumulare de arme este destabilizatoare pentru regiune”, a precizat amiralul SUA.

Insule transformate în baze militare

China a înarmat insulele pe care le-a construit în Marea Chinei de Sud cu sisteme de rachete antinavă și antiaeriene, echipamente laser și de bruiaj și avioane de luptă. John C. Aquilino a specificat că, construcția de arsenale de rachete, hangare de avioane, sisteme radar și alte facilități militare pe Mischief Reef, Subi Reef și Fiery Cross, pare să fi fost finalizată, dar rămâne de văzut dacă China va continua construirea infrastructurii militare în alte zone.

„Funcția acelor insule este de a extinde capacitatea ofensivă a RPC dincolo de țărmurile lor continentale. Pot zbura avioane de vânătoare, bombardiere plus toate acele capacități ofensive ale sistemelor de rachete”, a declarat John C. Aquilino.

China, opozantul acțiunilor armatei americane în regiune

China a căutat să-și susțină pretențiile teritoriale în ceea ce privește  Marea Chinei de Sud, construind baze insulare pe atolii de corali în urmă cu aproape un deceniu. China se opune în mod obișnuit oricărei acțiuni a armatei americane în regiune. Celelalte părți, precum Filipine, Vietnam, Malaezia, Taiwan și Brunei, revendică o parte din mare, prin care sunt expediate aproximativ 5 miliarde de dolari în mărfuri în fiecare an.

După mulți ani de creștere a cheltuielilor militare, China se laudă acum cu al doilea cel mai mare buget de apărare din lume după SUA și își modernizează rapid forța cu sisteme de arme, inclusiv avionul de luptă J-20, rachete hipersonice și două portavioane, cu un al treilea în construcție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`