Autoritățile ucrainene au creat o aplicație prin care civilii pot transmite armatei informații despre locurile în care au văzut trupe rusești

Autoritățile ucrainene au creat o aplicație prin care civilii pot transmite armatei informații despre locurile în care au văzut trupe rusești
Fotografie făcută pe 18 martie, în Kiev, Ucraina, după un atac al forțelor rusești. Sursă foto: Hepta - Raphael Lafargue

Autoritățile ucrainene au creat o aplicație prin care civilii pot informa armata despre locurile în care au văzut trupe ruse.

Parteneriat soldați – civili ucraineni pentru eliminarea forțelor rusești invadatoare

„Împreună vom învinge!

Transferați informațiile despre deplasările de trupe inamice prin chatbot-ul oficial! Încercăm să ajutăm cât mai mulți ucraineni să învețe cum să folosească acest chatbot, ca să contribuie cu date despre prezența trupelor rusești. Scanează codul QR și adaugă-l în conversație”, a transmis Statul Major al armatei ucrainene, pe Facebook.

Mesajele ce vor fi transmise de civili vor fi verificate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) înainte de a fi transferate armatei ucrainene.

Mesajele trebuie să includă regiunea, orașul și ora la care au fost văzute trupele rusești și, dacă se poate, și date privind geolocația. Civilii sunt încurajați, dacă pot, să dea date și despre tipul de trupe, echipamentele folosite și direcția de înaintare.

Ucrainenii pot raporta și persoanele pe care le consideră „suspecte”.

Ucraina câștigă războiul cibernetic cu Rusia

Presa internațională susține că sute de mii de hackeri din toată lumea lucrează acum de partea Ucrainei, împotriva Rusiei. Unii sunt independenți, dar alții au răspuns apelului lansat de Mihail Fedorov (31 de ani), vicepremier, ministrul pentru Transformare Digitală și un apropiat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Fedorov a reușit să convingă giganții tech și numeroase companii să boicoteze Rusia, iar pe miliardarul american Elon Musk să reloce sateliții Starlink și componentele specifice, așa încât Ucraina să aibă acces la internet.

De asemenea, numeroși hackeri se coordonează în războiul cibernetic pe ”IT Army of Ukraine”, o platformă lansată de Mihail Fedorov.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`