Premierul Victor Ponta: Alocația pentru copil, ca sprijin social, trebuie să o gândim mai țintit și mai eficient

Premierul Victor Ponta: Alocația pentru copil, ca sprijin social, trebuie să o gândim mai țintit și mai eficient
Foto: Facebook/Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că alocația pentru copil „ca sprijin social”, trebuie gândită „mai țintit și mai eficient”, astfel încât banii chiar să ajungă la copii.

„Alocația pentru copil, ca sprijin social, trebuie să o gândim mai țintit și mai eficient. Adică cei care au venituri mari, că, le-am mai dat încă 42 de lei, s-ar putea nici să nu-i ridice. Sunt foarte multe familii care nu iau acei 42, 84 de lei. Că alții au nevoie, cu cei 42 de lei în plus, tot nu reușesc să își rezolve problemele de zi cu zi. Problema noastră principală este ca acei bani să ajungă cu adevărat la copil, să fim siguri că merge la școală, că își cumpără rechizite”, a declarat Ponta, la RomâniaTv, informează Agerpres.

„Am salutat acest lucru și mă bucur că președintele a promulgat legea adoptată de Parlament și pentru că am vrut să oprim odată discuția absolut idioată, ca să spun așa, că nu intră în vigoare legea, că nu știu ce îi facem noi legii. Sigur, oamenii serioși nu au ascultat acest lucru, dar poate că alții nu au înțeles despre ce e vorba. S-a promulgat legea, se respectă. Eu nu cunosc vreo variantă în care o lege votată în unanimitate de Camera Deputaților și promulgată de președinte să nu fie aplicată”, a adăugat Victor Ponta.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care este dublată alocația pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)