NATO nu anticipează riscuri la adresa securității țărilor aliate, a declarat secretarul general adjunct Mircea Geoană, care spune că Federația Rusă are blocate astăzi în Ucraina 75% din totalul forțelor sale militare.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„În continuare nu anticipăm riscuri la adresa securității țărilor aliate. Federația Rusă are astăzi în Ucraina blocate 75% din totalul forțelor sale militare și nu anticipăm, inclusiv din acest punct de vedere, riscuri la adresa țărilor aliate. În același timp, suntem foarte preocupați de faptul că, în pofida unui început de dialog diplomatic, semnalele sunt că Federația Rusă va continua acest asalt pe trei direcții strategice, în jurul Kievului, în est și în sud, și din păcate anticipăm că acest conflict va mai dura, amplificând numărul de victime, amplificând victimele civile, adevărate acte de război”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, care a participat vineri la o dezbatere sub egida Team România, organizată de Institutul Aspen.
NATO, spune înaltul oficial nord-atlantic, este „în deplin acord cu Curtea Penală Internațională, care a declanșat o anchetă cu privire la crime de război efectuate de către Federația Rusă”.
„Săptămâna viitoare vom avea un summit al liderilor NATO. Președintele Biden, premierul Trudeau și liderii europeni se vor întâlni la sediul NATO. Vom discuta și vom decide probabil continuarea acordării de sprijin militar, financiar și umanitar Ucrainei eroice. În același timp, liderii NATO și noi, ca lideri ai NATO, avem și responsabilitatea de a veghea ca în paralel cu sprijinul pentru ucraineni, și îl merită cu prisosință, și o vom face și mai energic, să veghem astfel încât să nu transformăm un război deja complicat într-o conflagrație la nivel mondial între o alianță nucleară și o putere nucleară, care este Federația Rusă”, a adăugat Mircea Geoană.