Inflația explozivă afectează sever bugetele românilor. Cu o putere de cumpărare din ce în ce mai slabă, cetățenii sunt hotărâți să solicite majorări salariale consistente.
Peste 80% dintre români sunt de părere că inflația le-a afectat în mod negativ viața de zi cu zi, în timp ce doar 15% susțin că reușesc să se descurce așa cum își doresc, arată un barometru realizat de Frames, la comanda Digital HR.
„Cele mai mari bătăi de cap au fost, pentru majoritatea respondenţilor (67%) legate de plata facturilor la utilităţi (gaze, energie, întreţinere).
Plata ratelor la bancă, în contextul majorării dobânzilor, a reprezentat a doua mare provocare pentru cei intervievaţi, iar creşterea preţurilor la alimente s-a aflat imediat pe locul următor, cu 58% respectiv 43%”, susţin autorii analizei.
În topul provocărilor generate de inflaţie, cei intervievaţi au mai bifat, în ordinea numărului de menţiuni, creşterea preţurilor la carburanţi (38%), scumpirea medicamentelor (24%) și a serviciilor (18%).
Potrivit raportului, 62% dintre cei chestionați nu au vreo rezervă financiară. 22% au puși deoparte între 1.000 şi 2.000 de lei, iar 14% au mai mult de 2.000 de lei.
„Radiografia financiară a zilei arată că, după doi ani de pandemie, marea majoritate a românilor a intrat în acest tsunami de scumpiri vlăguiţi din punct de vedere financiar.
Cei mai mulţi şi-au cheltuit şi bruma de rezerve financiare pe care o aveau, iar perspectiva scumpirilor din aprilie reprezintă nu motiv de îngrijorare majoră pentru cei mai mulţi dintre respondenţi.
Este o radiografie a sărăciei, a unei ţări a cărei situaţie financiară atârnă de un fir de aţă”, a declarat Adrian Negrescu, manager Frames.
Circa 61% dintre respondenţi cred că o creştere salarială în jur de 1.000 de lei le-ar acoperi, măcar în parte, cheltuielile generate de inflaţie. Totodată, 18% au bifat varianta 1.000-1.500. lei, 11% pe cea între 1.500-2.500 lei, 4% au marcat varianta peste 2.500 lei.
Numai 3% dintre cei chestionaţi par convinşi că s-ar descurca cu o sumă între 500-1.000 lei, în timp ce doar 3% au menţionat varianta 100-500 lei.
Dacă nu vor primi majorarea solicitată, 43% dintre cei chestionați își vor căuta un alt loc de muncă, mai bine plătit, 21% ar căuta un job part-time sau colaborare, iar 12% ar pleca din țară.
Mai mult, 48% dintre respondenți sunt deschiși să trecă printr-un proces de reconversie profesională, adică să se apuce de o altă meserie. 72% ar participa la un curs de pregătire profesională, iar dintre aceştia 53% ar prefera un curs gratuit şi numai 27% ar plăti pentru un program de pregătire într-o nouă meserie.
Chestionarul a fost realizat pe un eșantion de 1.217 persoane, în intervalul 7-13 martie 2022.
Profilul respondenţilor a fost reprezentat de angajaţi cu studii medii şi superioare, 58% bărbaţi şi 42% femei, cu o vârstă medie de 47 de ani.