PSD a transmis miercuri un comunicat de presă prin care „solicită conducerii PNL să-i cheme urgent la discuții pe miniștrii liberali care înregistrează restanțe în privința îndeplinirii jaloanelor din PNRR la 31 martie 2022”.
„În fruntea listei se află chiar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care are 5 jaloane în lucru, urmat de Ministerul Educației, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministerul Justiției, cu câte 3 jaloane aflate încă în lucru”, se arată în comunicatul social-democraților.
Potrivit PSD, „ministerele liberale gestionează trei sferturi dintre restanțe” în ceea ce privește cele 24 de jaloane ce trebuie închise la finalul primului trimestru.
„PSD poate pune la dispoziție colegilor de la guvernare expertiza grupului său de lucru pe tema PNRR, constituit încă din primele zile ale anului, deoarece rezultatele acestei abordări se dovedesc extrem de eficiente. Cele 3 jaloane aflate în lucru în dreptul ministerelor PSD sunt fie ordonanțe de urgență care sunt deja pe circuitul interministerial de avizare, fie legi votate de una dintre Camerele Parlamentului și aflate în faza finală a dezbaterii în camera decizională PSD consideră ca jaloanele PNRR pot fi atinse de ministerele PNL prin mai puține declarații la televizor și mai multă muncă și concentrare”, se mai arată în același comunicat.
Economia României, spune PSD, are mare nevoie de miliardele europene.
„Prin urmare, mai ales în conjunctura actuală, România nu are timp de orgolii politice, important este ca obligațiile asumate prin PNRR să fie atinse la timp, în mod profesionist”, au conchis social-democrații.