Ce opțiuni are Europa pentru a înlocui gazul rusesc și a scăpa din capcana Moscovei

Ce opțiuni are Europa pentru a înlocui gazul rusesc și a scăpa din capcana Moscovei
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Sergey Guneev

Uniunea Europeană vrea să devină independentă de gazul rusesc, scrie Deutsche Welle într-o analiză în care evaluează opțiunile Europei din această perspectivă. Potrivit DW, comparativ cu alte țări europene, Germania este prinsă în capcană, în condițiile în care aproximativ 55% din gazul importat provine în prezent din Rusia, însă la Berlin se discută și despre creșterea importurilor de gaz natural lichefiat (GNL).

Ce opțiuni are la dispoziție Europa pentru a înlocui gazul rusesc

SUA, despre care președintele Joe Biden spunea recent că este „un exportator net de energie”, este unul dintre cei mai mari producători și exportatori de GNL – în parte datorită fracturării hidraulice, un proces care presupune injectarea unui amestec de apă, nisip și substanțe chimice în sol pentru eliberarea de petrol sau gaz.

De altfel, UE s-ar afla deja în negocieri cu Statele Unite pentru importuri de GNL, iar în ultimele săptămâni au fost majorate exporturile americane de GNL către Europa. Germania nu ar beneficia în mod direct de o nouă majorare, dat fiind că nu are niciun terminal de descărcare pentru acest tip de gaz.

Norvegia se numără și ea printre cei mai mari producători ai lumii, iar în prezent furnizează Germaniei circa o treime din necesarul de gaz.

„Furnizăm la capacitate maximă”, spunea recent șefa guvernului de la Oslo, Jonas Gahr Store, astfel că majorarea exporturilor nu pare posibilă.

Olanda, care asigură 10% din gazul natural al Germaniei, nu își poate crește nici ea exporturile.

Qatar este de asemenea unul dintre cei mai mari exportatori de GNL, având – alături de Rusia și Iran – cele mai mari rezerve de gaz natural de pe mapamond. Chiar și așa, produce deja la limita maximă și ar fi nevoie mai întâi, spunea ministrul qatarian al energiei, de „investiții semnificative în infrastructură” și de contracte pe termen lung cu europenii.

Pe de altă parte, oficialul a indicat că în următorii ani ar putea fi posibilă o creștere a cantității de GNL. Mai mult, anumite nave care mergeau spre Asia au fost deja redirecționate spre Europa.

Algeria, al 10-lea furnizor de gaz din lume, este unul dintre principalii furnizori de GNL pentru Europa, iar la final de februarie, nota AFP, a consimțit să sporească livrările.

Șeful companiei energetice de stat din țara nord-africană, Toufik Hakkar, spunea că este „pregătit să pompeze gaz suplimentar din surplusurile țării către UE prin intermediul gazoductului Trans-Mediteranean, care leagă Algeria de Italia”.

Totuși, el spunea că e nevoie de un surplus de gaz sau de GNL și că trebuie satisfăcute cererea internă și „obligațiile contractuale”, iar experții consideră că Algeria nu va putea interveni – cel puțin pentru moment.

Nigeria are rezerve care depășesc necesarul propriei populații, iar construcția unei conducte de 4.000 kilometri din țara vest-africană ar putea transporta până la 30 de miliarde de metri cubi de gaz către Algeria, iar de acolo către Europa, însă tensiunile politice dintre cele două state au împiedicat până acum realizarea proiectului.

Nigeria exportă deja GNL către Europa pe cale maritimă, principalii săi clienți fiind Spania, Franța și Portugalia.

Autoritățile din Azerbaidjan vor să majoreze exporturile de gaz cu 11% în 2022, după cum susține un oficial din Ministerul azer al energiei pentru Asia Times, însă fosta republică sovietică este legată de contracte semnate cu mulți ani în urmă și se confruntă cu o cerere internă care a crescut puternic în ultimul deceniu.

Din decembrie 2020, țara din Caucaz alimentează Europa prin gazoductul transadriatic (TAP).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`