Franța, de acord cu un „semnal puternic” pentru Moldova, Ucraina și Georgia, dar nu și cu o procedură accelerată de aderare la UE

Franța, de acord cu un „semnal puternic” pentru Moldova, Ucraina și Georgia, dar nu și cu o procedură accelerată de aderare la UE
Foto: Hepta.ro

Uniunea Europeană ar trebui să transmită, în cadrul summitului din 10 – 11 martie, la Versailles, un mesaj de susținere și apartenență pentru Ucraina, Georgia și Moldova, însă nu poate lansa o procedură de aderare accelerată, după cum a precizat Palatul Elysee, potrivit BFM TV.

Președinției Franței susține că pentru cele trei state ar trebui să fie „inventate noi forme de apropiere față de UE”, vizând întărirea domeniile economic, educație și cercetare, precum și în cooperarea politică.

Franța nu este de acord cu o procedură accelerate pentru aderarea Moldovei, Ucrainei și Gerogiei la UE

Palatul Elysee precizează faptul că președinții din cele trei state ar putea, spre exemplu, să fie asociați la reuniunile Consiliului European mult mai des.

Totuși, Uniunea Europeană a lansat deja luni, un prim semnal, atunci când a lansat procedura pentru examinarea cererilor de aderare depuse de cele trei țări, după ce Federația Rusă a invadat Ucraina. UE a reamintit de cei doi ani care au fost necesari pentru a răspunde la cererea de aderare a României.

„Vrem să le răspundem în modul cel mai rapid și concret, pentru a le ancora rapid (…) Dar nu poate exista o procedură accelerată de aderare, deoarece aderarea semnifică o convergență a economiilor, respectarea unui anumit număr de criterii și de constrângeri pentru statul care aderă, care trebuie să aibă o economie suficient de puternică pentru a intra”, a transmis Palatul Elysee.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`