Încă 5 elicoptere ucrainene au intrat în România. Ministerul Apărării: În total, 14 elicoptere au primit aprobare să ajungă la Brașov

Încă 5 elicoptere ucrainene au intrat în România. Ministerul Apărării: În total, 14 elicoptere au primit aprobare să ajungă la Brașov
Foto: Hepta - DPA Images / Stefan Puchner

Ministerul Apărării a transmis că încă cinci elicoptere ucrainene au primit aprobarea de survol din partea autorităților române și se îndreaptă spre Brașov. Alte patru au intrat marți în spațiul aerian al României. În total, 14 elicoptere au primit aprobarea de zbor prin România în perioada următoare.

Ministerul Apărării, despre elicopterele ucrainene în România

„Ca urmare a primirii aprobărilor diplomatice de survol din partea autorităților române, încă cinci elicoptere ucrainene configurate pentru executarea misiunilor civile și fără armament la bord se află, la acest moment, în deplasare către județul Brașov, pentru operațiuni de mentenanță planificate la Airbus Helicopters România. Și pentru aceste aeronave au fost depuse, conform reglementărilor aeriene naționale, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil.

În total, au fost acordate aprobări diplomatice de survol, pentru deplasarea către Airbus Helicopters România, pentru 14 elicoptere, restul aparatelor de zbor urmând a sosi în perioada imediat următoare”, a transmis Ministerul condus de Vasile Dîncu (PSD).

Cât despre primele patru elicoptere, Ministerul Apărării a comunicat faptul că autoritățile ucrainene ne-au solicitat aprobări diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, Brașov, în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare. Aceste elicoptere sunt configurate pentru executarea misiunilor civile și nu sunt înarmate.

Rusia a amenințat deja România. Reacția premierului Ciucă

Duminică, un purtător de cuvânt al ministerului rus al Apărării a avertizat că orice țară care își oferă Ucrainei aerodromurile sau aeroporturile sale pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată ca intrată în conflict.

„Practic, întreaga aviaţie de luptă a Ucrainei a fost distrusă. Dar ştim dintr-o sursă sigură că avioane ucrainene s-au deplasat spre România şi spre alte state vecine”, a spus Igor Konaşenkov.

Asta în contextul în care, recent, România a returnat Ucrainei avionul de vânătoare Suhoi Su-27 ce aterizase pe aeroportul din Bacău chiar în prima zi a conflictului.

„Avionul a plecat din România neînarmat tocmai pentru a evita orice situație în care să putem fi acuzați că a zburat o aeronavă de luptă să poată să intre direct în acțiune de pe teritoriul țării noastre. Ca atare, nu văd de ce am fi acuzați că am desfășurat astfel de activități. A fost absolut public, transparent, fără niciun fel de intenție de a ascunde ceva, asta este situația reală”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)