Ce prevede acordul de cooperare militară pe care l-au semnat România și Ucraina la București în septembrie 2020. Înțelegerea a fost promulgată în vara lui 2021

Ce prevede acordul de cooperare militară pe care l-au semnat România și Ucraina la București în septembrie 2020. Înțelegerea a fost promulgată în vara lui 2021
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Christophe Gateau

Președintele Klaus Iohannis promulga în vara anului trecut un acord de cooperare militară între România și Ucraina, înțelegere care fusese semnată inițial pe 5 septembrie 2020, la București, și care avea să treacă între timp și de Parlamentul României.

Pe 16 iulie 2021, Administrația Prezidențială anunța că șeful statului român a semnat decretul privind promulgarea „Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat la București, la 5 septembrie 2020”.

Acordul fusese adoptat cu un vot covârșitor de Senatul României, for decizional, cu 112 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” și o singură abținere.

Ce prevede acordul de cooperare militară dintre România și Ucraina

Raportul întocmit în comisiile de specialitate arată că principalele prevederi ale acordului se referă la: achiziţia de armament şi de tehnică militară în cadrul proiectelor comune şi producţia de armament şi de tehnică militară, reparaţia şi modernizarea armamentului, precum şi vânzarea de licenţe de producţie a armamentului şi a tehnicii militare, asigurând sprijinul tehnic în producţia lor; înfiinţarea Comisiei Mixte Româno – Ucrainene de Cooperare Tehnico-Militară în scopul aplicării prevederilor Acordului; protecţia informaţiilor clasificate; neafectarea drepturilor şi obligaţiilor Părţilor decurgând din alte acorduri internaţionale.

Acordul a revenit în atenția publică odată cu războiul din Ucraina, țară care în aceste zile se confruntă cu agresiunea armată nejustificată și neprovocată a Federației Ruse. NATO nu intervine în conflict, însă a oferit Kievului diverse tipuri de sprijin pentru a-i consolida dreptul la autoapărare.

La rândul lor, națiuni ca SUA, Germania sau chiar Țările de Jos sprijină Ucraina cu echipament militar defensiv în valoare de sute de milioane de euro. Mai mult, s-a discutat chiar și despre posibilitatea ca Polonia să ofere Kievului avioane de vânătoare din flota proprie, cu Washingtonul acoperind nevoia subsecventă a Varșoviei, însă în cele din urmă premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunțat că acest lucru nu se va întâmpla.

România a aprobat și ea mai multe ajutoare pentru statul-vecin și rămâne în continuare deschisă pentru toți refugiații care fug de drama războiului din Ucraina. Spre exemplu, duminică, 27 februarie, Guvernul Ciucă valida o hotărâre care reglementa donarea în regim de urgență a unor elemente de muniție, a 2.000 de căști de protecție balistică și a 2.000 veste antiglonț.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările
21:47 - Salariul primit de un cetățean nepalez în România. De câți bani are nevoie pentru a se întreține la noi în țară
21:29 - Tancoz Barna: Cu siguranță, dacă se menține acest trend de creștere a încasărilor la ANAF, putem să acoperim în mare parte deficitul bugetar din creșterile de venituri. ANAF a colectat în 2024 cu 70 de miliarde mai mult decât în 2023 (VIDEO)
21:13 - Mărturisirea emoționantă a unui bărbat care s-a aruncat în Dunăre pentru a recupera crucea. Cui i-a dedicat gestul
21:11 - Milioane de americani, afectați de fenomenele extreme din SUA. Ce recomandă autoritățile
21:11 - Tanczos Barna: O să facem tot posibilul ca anul acesta să nu avem creșteri de TVA, de impozite, taxe în afara celor prinse în Ordonanță / Până pe 27 ianuarie vom prezenta Guvernului o primă variantă a bugetului pe 2025 (VIDEO)
20:38 - Călin Georgescu, îndemn la „Marea Unire Juridică”. Ce apel a făcut către susținătorii săi (VIDEO)