Generalul ceh Petr Pavel a declarat că Rusia poate ocupa ţările baltice în două zile, un interval de timp în care NATO nu ar putea reacţiona, anunţă BBC, citat de Mediafax.
Generalul ceh, a mai spus că un interval de timp similar este necesar, de asemenea, pentru ocuparea Kievului de către armata rusă, iar NATO, cu formatul actual, care necesită acordul tuturor celor 28 de state membre, nu are capacitatea de reacţie adecvată în cazul unei agresiuni ruseşti.
De asemenea, potrivit generalului ceh, Rusia poate lua decizia de a ataca rapid, pentru că nu are nevoie de acordul unei alte părţi.
Generalul ceh va conduce de la 1 iunie Comitetul Militar al Alianţei Nord-Atlantice.
Relaţiile dintre NATO şi Rusia s-au deteriorat în ultimul timp, îndeosebi pe fundalul conflictului din estul Ucrainei. NATO acuză Rusia de susţinerea separatiştilor proruşi din regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, în timp ce Moscova respinge aceste acuzaţii.