Ministerul Sănătății: Iodura de Potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic. În caz de urgență determinată de un posibil incident nuclear, administrarea se face doar în primele ore

Ministerul Sănătății: Iodura de Potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic. În caz de urgență determinată de un posibil incident nuclear, administrarea se face doar în primele ore
Foto: Pixabay

Iodura de Potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca afecțiuni ale grandei tiroide, a precizat Ministerul Sănătății, vineri, în contextul în care odată cu izbucnirea războiului din Ucraina tot mai mulți români au ales să cumpere acest medicament care se administra în vremea regimului comunist după accidentul nuclear de la Cernobîl din 1986.

Ministerul Sănătății: „În caz de urgență determinată de un posibil incident nuclear, administrarea comprimatelor de Iodură de Potasiu se face doar în primele ore”

„Iodura de Potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca afecțiuni ale glandei tiroide. În caz de urgență determinată de un posibil incident nuclear, administrarea comprimatelor de Iodură de Potasiu se face doar în primele ore, iar Ministerul Sănătății organizează asigurarea stocurilor, conform recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică. Producerea și stocarea acestui produs sunt asigurate de către SC Antibiotice SA și Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. În caz de nevoie, acest produs va fi distribuit în cel mai scurt timp populației de către autoritățile de sănătate publică din fiecare județ”, se arată într-o informare transmisă vineri de Ministerul Sănătății.

O farmacistă din București declara recent pentru Gândul că 10% dintre clienți au cerut Iodură de Potasiu, de frica unui atac nuclear.

„Azi, ca niciodată, 10% din clienți mi-au cerut iodură de potasiu. La scurt timp mi-am dat seama că, de fapt, oamenii se gândesc că ne atacă Putin cu armele nucleare. Iodura de potasiu este utilizată în caz de accidente nucleare, pentru că previne absorbiția iodului radioactiv în tiroidă (…). O clientă mi-a spus că duminică se uitase pe internet și era 30 de lei un flacon cu iodură de potasiu, iar luni costa 70 de lei”, a spus farmacista.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`