Sindicaliștii din administrația locală protestează în Piața Victoriei, cerând creșterea salariilor

Sindicaliștii din administrația locală protestează în Piața Victoriei, cerând creșterea salariilor
Foto: epochtimes-romania.com

Un miting de protest la care vor participa membrii Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) va avea loc miercuri, de la ora 10.00.

Aceștia solicită creșteri salariale pentru angajații din administrația publică locală din România și reglementarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă, scrie Agerpres.

Protestatarii susțin că mulți dintre ei au rămas cu salariul minim, iar noua lege a salarizării nu îi avantajează. Astfel, cer guvernanților să ia măsuri în ceea ce îi privește.

Organizatorii protestului spun că s-au anunțat 3.000 de persoane care vin din toate colțurile țării.

„Vom organiza, pe data de 27 mai a.c., următoarea acțiune de protest stabilită de sindicatele membre, după greva de avertisment din data de 20 februarie și greva generală de o zi din data de 30 aprilie din București. Revendicările noastre minimale și decente se referă la reglementarea și liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituții realizează și sunt finanțate parțial și din venituri proprii. De asemenea, dorim creșteri salariale și pentru salariații din administrația publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”, a declarat Valer Suciu, președintele FNSA.

Acesta susține că se va declanșa și o grevă generală pe termen nelimitat în administrația publică locală dacă Guvernul nu va rezolva revendicările sindicaliștilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`