Eugen Tomac: Am propus în Parlamentul European o Rezoluție ce readuce în atenție războiul de pe Nistru, declanșat acum 30 de ani, și trage un semnal de alarmă asupra agresiunii continue a Rusiei

Eugen Tomac: Am propus în Parlamentul European o Rezoluție ce readuce în atenție războiul de pe Nistru, declanșat acum 30 de ani, și trage un semnal de alarmă asupra agresiunii continue a Rusiei
Foto: Facebook @ Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac, președintele PMP, a amintit că astăzi se împlinesc 30 de ani de la declanșarea războiului de pe Nistru și a depus în Parlamentul European o Rezoluție ce readuce în atenția europenilor evenimentele de acum trei decenii și trage un semnal de alarmă asupra agresiunii continue a Federației Ruse.

Eugen Tomac (PMP), Rezoluție în Parlamentul european în memoria eroilor de la Nistru

„Astăzi se împlinesc 30 de ani de la declanșarea războiului de pe Nistru. Un război pornit de același agresor care astăzi este în plină ofensivă lângă noi, în Ucraina, soldat cu 1,132 de decese, inclusiv 310 civili, peste 3,500 de persoane rănite și aproximativ 130,000 de persoane strămutate în interiorul țării. În semn de omagiu și recunoștință pentru toți cei care au apărat cu prețul vieții integritatea, demnitatea și onoarea R. Moldova, am propus în Parlamentul European o Rezoluție ce readuce în atenția europenilor evenimentele de acum 3 decenii și trage un semnal de alarma asupra agresiunii continue a Federației Ruse”, a scris eurodeputatul, miercuri, pe Facebook.

Eugen Tomac a explicat astfel de conflicte înghețate create de Federația Rusă împiedică apropierea țărilor din vecinătatea sa de UE și NATO.

„Regiunea transnistreană, precum celelalte conflicte înghețate create de Rusia, reprezintă puncte strategice de intervenție în țările învecinate, pentru a preveni apropierea acestora de UE și NATO. Din 1992 până astăzi, armata rusă nu a mai plecat de pe teritoriul R. Moldova, fiind o amenințare constantă pentru securitatea regiunii. Regiunea transnistreană rămâne un teritoriu izolat, cu acces intern strict, controlat de instituții paramilitare și, prin urmare, inaccesibil jurnaliștilor, apărătorilor drepturilor omului, organizațiilor naționale și internaționale și misiunilor de monitorizare a drepturilor omului. Federația Rusă calcă în picioare drepturile fundamentale ale omului, îi hărțuiește și îi reduce la tăcere pe toți cei care nu sunt în acord cu regimul”, a adăugat oficialul european.

El s-a arătat încrezător că Rezoluția va fi adoptată în cel mai scurt timp.

„Am încrederea ca majoritatea colegilor mei vor înțelege importanța acestei Rezoluții și o vom adopta în cel mai scurt timp”, a mai spus Eugen Tomac.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”