Sanitas solicită majorări salariale cu 10% pentru lucrătorii din sănătate, din 1 septembrie

Sanitas solicită majorări salariale cu 10% pentru lucrătorii din sănătate, din 1 septembrie
Foto: bzi.ro

Organizațiile județene Sanitas au mandatat Biroul Executiv să negocieze cu Executivul o majorare salarială de minimum 10 la sută pentru angajații din sănătate din 1 septembrie, potrivit unui comunicat transmis către Mediafax.

„În urma discuţiilor care au durat mai bine de trei ore, luând în considerare tergiversarea finalizării acestor negocieri şi rezultatul incert de la acest moment, liderii organizaţiilor judeţene Sanitas au mandatat Biroul Executiv să negocieze cu reprezentanţii Guvernului acordarea unei creşteri salariale de minimum 10% din salariul de bază tuturor lucrărilor din sănătate, începând cu 1 septembrie 2015”, se arată în comunicat.

Sindicaliștii au mai spus că vor declanșa un amplu program de acțiuni sindicale revendicative dacă nu vor fi găsite soluții la problemele semnalate de aceștia și dacă negocierile  cu privire la creșterile salariale vor eșua.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă