Scandal între PNL și UDMR. Gorghiu: Dacă liderii UDMR consideră că dreptul de vot pentru români nu este o temă importantă, mă simt jignită

Scandal între PNL și UDMR. Gorghiu: Dacă liderii UDMR consideră că dreptul de vot pentru români nu este o temă importantă, mă simt jignită
Foto: Facebook/ Alina Gorghiu

Alina Gorghiu spune că se aşteaptă ca UDMR, ca formaţiune „care se află în opoziţie teoretic”, să susţină moţiunea de cenzură a liberalilor, iar dacă liderii Uniunii consideră că dreptul de vot pentru români nu este o temă importantă, ea se simte „jignită”.

Copreşedintele PNL nu a dorit să comenteze afirmaţiile deputatului Marton Arpad, viceliderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, anunţând că va avea în curând discuţii privind moţiunea de cenzură cu liderii Uniunii.

„Eu nu vreau să comentez reacţiile unui vicelider sau ale unui coleg din Parlament. Eu voi discuta cu liderii UDMR şi, dacă domniile lor vor considera că este o temă de sprijinit, foarte bine. Dacă dânşii consideră că dreptul de vot pentru români nu este o temă importantă, eu mă simt jignită”, a afirmat Gorghiu citată de Mediafax.

UDMR nu a fost consultată de PNL înaintea anunţării datei şi temei moţiunii de cenzură, a afirmat, la RFI, deputatul Marton Arpad,care s-a declarat surprins că documentul va fi depus în 5 iunie şi că va fi pe tema votului prin corespondenţă.

Arpad, consideră că moţiunea de cenzură anunţată de PNL sâmbătă, la Consiliul Naţional de la Piteşti, este „de faţadă”.

El a mai spus că, dacă cineva vrea să discute cu UDMR în legătură cu o moţiune de cenzură, nu o anunţă în presă cu câteva zile înaintea depunerii. Membrii UDMR nu au fost consultați, a subliniat acesta.

„Dar vă spun sincer, eu trăind în România, nu cred că în momentul actual faptul că încă n-a fost votată această lege a votului prin corespondenţă este cea mai mare problemă pentru care trebuie să depui o moţiune de cenzură. Probabil va fi o moţiune de cenzură de faţadă, că au promis că o vor face şi doresc s-o depună (…). Pentru mine este inexplicabilă această alegere a tematicii”, a afirmat deputatul UDMR.

Marton Arpad nu dă şanse prea mari moţiunii de cenzură.

Copreşedintele PNL a adăugat că „orice supărare trece” şi se aşteaptă ca un partid care se află în opoziţie, teoretic, ca UDMR, să susţină o moţiune de cenzură pe o temă foarte importantă pentru români.

„Orice supărare trece şi eu cred că politicos este să ai un material pe care să-l prezinţi colegilor din Parlament şi în baza acelui material să poată fi făcute observaţii de toţi colegii din Parlament. Nu cred că era străină cuiva din Parlamentul României ideea sau intenţia PNL că urmează să depunem o moţiune de cenzură. Cred că tema este vitală pentru democraţia din România şi cred că, indiferent cât de surprins sau mai puţin surprins este cineva, nu văd cum un partid care se află în opoziţie teoretic, ca UDMR-ul, nu va susţine o moţiune de cenzură pe o temă foarte importantă pentru români”, a spus Gorghiu.

„Importanţa nu trebuie dată de cât de mult îmi place mie sau unui coleg acea temă, ci importanţa este dată de ideea de respectare a unui drept fundamental pentru românii de oriunde. Dar eu sunt convinsă că discuţii cu liderii UDMR vor avea loc curând, discuţii cu ceilalţi lideri ai partidelor politice parlamentare vor avea loc, la fel, curând, imediat ce vom redacta acel draft de moţiune de cenzură şi vom dialoga cu ei în spiritul obţinerii unui sprijin”, a mai spus Alina Gorghiu.

Copreşedintele liberal a afirmat că va cere sprijin tuturor parlamentarilor, indiferent de culoarea politică, pentru a susţine moţiunea de cenzură cu o temă care înseamnă un drept fundamental al oricărui român.

„Le cer votul şi le cer sprijinirea moţiunii de cenzură pentru o temă care, de fapt, înseamnă un drept fundamental al fiecărui român pe care nu cred că putem să-l negăm, indiferent că suntem de la PSD, de la PNL, UNPR sau UDMR. Ca atare, imediat ce vom avea creionat acest draft de moţiune de cenzură, vom discuta cu toate grupurile politice, îl vom înainta tuturor parlamentarilor şi eu am convingerea că putem să facem o surpriză frumoasă pentru electoratul din România şi în acelaşi timp o surpriză neplăcută pentru Ponta”, a conchis Alina Gorghiu.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, sâmbătă, la Piteşti, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, depunerea în Parlament, pe 5 iunie, a moţiunii de cenzură la adresa Guvernului, pe tema votului prin corespondenţă. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`