Un incendiu a izbucnit miercuri în dormitorul unui apartament din municipiul Galați, într-o tentativă de suicid, astfel că 20 de persoane au fost evacuate. Una dintre ele s-a intoxicat cu fum și a fost transportată la spital, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați, potrivit Agerpres.
ISU Galați a menționat că, dintre cele 20 de persoane, 16 s-au autoevacuat, trei au fost evacuate de pompieri, iar un bărbat în vârstă de 50 de ani s-a intoxicat cu fum și a fost transportat la spital în stare de semiconștiență.
La fața locului au acționat patru autospeciale și un echipaj SMURD tip B de la Detașamentul de pompieri Galați.
„Din primele cercetări, cauza proabilă a producerii incendiului este acțiune intenționată. Tentativă de suicid”, spun reprezentanții ISU Galați.