Simona Halep nu a reușit să treacă de primul tur de la WTA Doha, fiind eliminată de Caroline Garcia, locul 76 mondial, după o înfrângere în două seturi, scor 4-6 / 3-6 în o oră și 34 de minute de joc.
Locul 27 mondial pornea cu prima șansă în duelul cu Caroline Garcia, cu care avea un istoric de 7-1 la nivelul întâlnirilor directe. Echilibrul din primul set s-a rupt la 4-4, diferența fiind făcută practic de un singur break câștigat de sportiva franceză. Românca nu și-a găsit cadența nici în actul secund, fiind condusă în mai multe momente chiar și la trei ghemuri diferență.
Odată cu acest succes, Caroline Garcia a pus capăt unei serii de trei înfrângeri consecutive, dar chiar și așa rămâne departe de cea mai bună clasare din carieră (#4 WTA).
Românca venea după semifinala de la Dubai, pierdută în fața lui Ostapenko, letona care avea să câștige turneul, și a bifat astfel a doua înfrângere consecutivă, respectiv a treia din 2022.