Mureș: Un tânăr a primit 15 amenzi într-o singură noapte

Mureș: Un tânăr a primit 15 amenzi într-o singură noapte
Foto: Poliția Română / Facebook

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a primit 15 amenzi contravenționale într-o singură noapte. El are de plătiti aproape 12.000 de lei și nici nu mai are voie să conducă 420 de zile.

Record de amenzi într-o singură noapte

Pe 19 februarie, în jurul orei 02,34, poliţiştii din municipiul Târgu Mureş au făcut semn șoferului să oprească deoarece manifesta un comportament agresiv. Nu a vrut, așa că agenții au pornit pe urmele lui. În acest timp, bărbatul a provocat un accident cu pagube materiale.

„Valoarea sancţiunilor aplicate: 11.890 de lei, fiind luată măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România de 420 de zile şi reţinerea certificatului de înmatriculare a autoturismului”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, citat de Agerpres.

Poliţiştii susțin că tânărul a comis mai multe abateri la regimul rutier, între care: nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier; nerespectarea regulilor privind mersul cu spatele; nepurtarea centurii de siguranţă; neoprirea la semnalul regulamentar al poliţiştilor, nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers; circulaţia pe sensul opus de deplasare, nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers și circulaţia pe sensul opus de deplasare.

El a mai fost sancționat pentru că nu a oprit la apropierea şi la trecerea autospecialei cu regim prioritar, din care a rezultat un accident, și nu a transcris transmiterea dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la înstrăinarea autoturismului.

De asemenea, el a mai fost amendat pentru circulaţia pe sensul opus de deplasare.

„La ora 02,38, pe strada Sârguinţei: nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers; circulaţia pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancţiunilor: 1.450 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile. Ora 02,40, strada Cernavodă: nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers; circulaţia pe sensul opus de deplasare. Valoarea totală a sancţiunilor: 1.160 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Mureş.

Tânărul a primit 15 amenzi în valoare totală de 11.890 de lei și are suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 420 de zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`