BBC: ”UE trebuie să-și facă mai multe griji pentru lemnul tăiat ilegal în România, decât pentru cel tăiat ilegal în pădurile tropicale”

BBC: ”UE trebuie să-și facă mai multe griji pentru lemnul tăiat ilegal în România, decât pentru cel tăiat ilegal în pădurile tropicale”

Jurnaliștii britanici de la BBC tratează într-un amplu articol problema pădurilor din România, făcând referire și la compania Schweighofer.

Totodată, britanicii amintesc și despre anchetele DNA privind retrocedările ilegale de păduri, în care sunt implicați importanți lideri PSD și șeful Romsilva.

”România a aderat la UE în 2007 și se numără printre principalii producători de cherestea din Europa. Mai mulți români lucrează în silvicultură și prelucrarea lemnului decât în majoritatea celorlalte state UE”, se arată în concluziile analizei BBC News.

Regulamentul Lemnului al UE obligă firmele care procesează lemn să se asigure că nu se aprovizionează și nu introduc pe piață produse fabricate în UE din bușteni recoltați ilegal. Dar experiența din România sugerează că aplicarea regulamentului rămâne o problemă, și că UE ar trebui să-și facă mai multe griji pentru această situație, decât pentru lemnul tăiat ilegal în pădurile tropicale”, se arată în articolul BBC.

UE are un Plan de Acțiune împotriva introducerii pe piața europeană a lemnului și produselor din lemn recoltat ilegal încă din 2003, planul vizând, însă, în special importurile de lemn provenit din pădurile tropicale, scrie România Curată.

Principalele trei obligații prevăzute de Regulamentul Lemnului al UE:

1.    Interzicerea introducerii pe piața UE a buștenilor și a produselor derivate din acești bușteni recoltați ilegal;

2.    Operatorii care introduc produse de lemn pe piața UE pentru prima dată sunt obligați să implementeze sisteme ”due diligence”, prin care se evaluează și se reduce la minim riscul ca lemnul tăiat ilegal să intre în lanțul lor de aprovizionare.

3.    Comercianții de lemn pe piața UE trebuie să țină evidența furnizorilor și clienților lor, pentru a facilita trasabilitatea produselor din lemn.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`