Cursă aeriană București – Dortmund, redirecționată din cauza rafalelor puternice de vânt

Cursă aeriană București - Dortmund, redirecționată din cauza rafalelor puternice de vânt
Foto simbol: Pixabay

Pasagerii unei curse aeriene București-Dortmund au trăit momente de panică vineri, după ce avionul companiei WizzAir în care se aflau nu a reușit să aterizeze, conform programului de zbor. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a turbulențelor piloții au anulat manevra și au redirecționat aeronava spre aeroportul din Dusseldorf

Pasagerii au fost așteptați de două ambulanțe, pe aeroportul din Dusseldorf, mulți dintre ei suferind de atacuri de panică, a povestit unul dintre călători, pentru Antena 3.

Furtuna Eunice pune stăpânire pe Marea Britanie

Furtuna Eunice a lovit Marea Britanie. Vântul puternic a smuls acoperișurile mai multor case și a sfâșiat copertina faimoasei Arene din Londra. Zeci de zboruri au fost anulate. Meteorologii au emis un cod roșu și i-au avertizat e oameni să nu iasă din locuințe, iar premierul Boris Johnson a convocat o reuniune e urgență.

Ministerul român de Externe i-a avertizat și el pe românii care sunt sau vor să ajungă pe insulă asupra pericolului. Eunice se anunță a fi cea mai puternică furtună din ultimii 30 de ani.

Meteorologii au emis un cod portocaliu și unul roșu și au anunțat că vântul a atins la rafală 144 de kilometri pe oră, notează CNN.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`