Parlamentul francez vrea să reducă numărul de deșeuri alimentare până în 2025, astfel că joi a fost votată în unanimitate o lege cu privire la obligația supermarket-urilor de a dona alimentele nevândute ori să le facă mâncare pentru animale.
„Este șocant să vezi cum este distrusă mâncarea”, spune inițiatorul legii, deputatul socialist Guillaume Garot.
Potrivit legii, din luna iulie, marile magazine vor fi nevoite să semneze contracte cu organizațiile de caritate. În caz contrar vor putea primi amenzi de până la 75.000 de euro sau chiar doi ani de închisoare, scrie The Guardian.
La rândul lor, federația care reprezintă intereselor marilor comercianți susține că „legea este greșită pentru că doar 5% dintre deșeurile alimentare aparțin acestor magazine. De altfel, acestea deja donează mâncarea nevândută, peste 4.500 de magazine având acorduri semnate cu grupurile de ajutor”.
Estimările oficiale indică faptul că un francez aruncă, în medie, 20-30 kg de alimente anual.