Grupul de presă britanic Mirror (MGN) a fost condamnat joi la plata unor despăgubiri totale de circa 1,2 milioane de lire sterline către opt celebrități ale căror telefoane au fost interceptate ilegal de către tabloidele grupului în anii 2000, notează The Guardian.
Grupul a prezentat scuze victimelor interceptărilor și a acceptat în principiu să le despăgubească, dar a anunțat că există posibilitatea să conteste valoarea despăgubirilor. MGN a dezvăluit că va aloca încă 4 milioane de lire într-un fond de 16 milioane care să acopere eventuale noi condamnări pentru atingere adusă vieții private.
Potrivit unei decizii a Înaltei Curți de la Londra, fostul fotbalist Paul Gascoigne va primi 188.250 de lire, iar actrița Sadie Frost 260.250 de lire.
În timp ce un avocat al victimelor a precizat că deja coordonează un mare număr de plângeri suplimentare împotriva MGN, alt avocat a afirmat că decizia Înaltei Curți constituie ”o etapă importantă în dezvoltarea protejării vieții private în Marea Britanie”.