David Cameron: Vom adopta o măsură radicală și vom face din munca la negru un delict în sine

David Cameron: Vom adopta o măsură radicală și vom face din munca la negru un delict în sine
Foto: ibtimes.co.uk

Premierul britanic David Cameron a declarat joi că limitarea accesului imigranților din Uniunea Europeană la sistemul de protecție socială din Marea Britanie va fi o ”cerință absolută” în momentul în care se va renegocia relația țării sale cu blocul comunitar, notează independent.co.uk.

”Eu și mulți alții credem că este legitim pentru noi să reducem stimulentele pentru oamenii care vor să vină aici. Modificarea sistemului de protecție socială în scopul reducerii imigrației din UE va fi o cerință absolută în renegocierea pe care o voi purta”, a afirmat Cameron, într-un discurs înaintea plecării sale spre Riga, la summitul Parteneriatului Estic al Uniunii Europene.

Primul ministru va încerca să folosească acest prilej pentru a începe renegocierea relației Marii Britanii cu UE, în perspectiva referendumului anunțat privind apartenența țării sale la Uniune.

Cameron și-a prezentat și planul de întărire a luptei împotriva imigrației ilegale, iar un rol esențial îl va avea poliția care are dreptul de a confisca salariile angajaților ilegali. Măsura apare într-un nou proiect de lege privind imigrația în cadrul programului guvernului său, ce va fi prezentat în parlament la 27 mai.

Premierul a insistat că, în acest moment, în Marea Britanie ”este prea ușor să se lucreze la negru și să fie angajați imigranți ilegali”.

”De aceea, vom adopta o măsură radicală și vom face din munca la negru un delict în sine”, a afirmat el.

”Le vom da britanicilor mijloacele de a lua locurile de muncă de care Marea Britanie are nevoie. Suntem de partea oamenilor care muncesc. Pentru ei, vom controla și reduce imigrația”, a mai spus David Cameron,

Guvernul britanic intenționează să introducă și posibilitatea expulzării oricărui imigrant ilegal vinovat de o infracțiune, înainte ca acesta să poată face apel.

Oficiul Național de Statistică a anunțat joi cifrele privind migrația în Marea Britanie, ce scot la iveală o creștere cu 52% a migrației nete în ultimul an. Conform datelor oficiale, soldul migrator a fost de 318.000 persoane (641.000 intrări legale față de 323.000 ieșiri de pe teritoriul britanic), cel mai ridicat de după 2005, un bilanț calificat drept ”dezamăgitor” de Cameron.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară
22:27 - Rareș Hopincă: Din păcate, domnul Ciucă a suferit în ultima perioadă o transformare radicală. Trebuie să ne putem privi în ochi și după această campanie electorală (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: Este total inacceptabil ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu fotbalul. Jucătorii din Kosovo trebuie să suporte consecințele pentru gestul de la finalul meciului
21:46 - Ludovic Orban: De multe ori statul se transformă într-un dușman al întreprinzătorului român care n-are carnetul bun de partid. E momentul unei reforme profunde în administrația publică
21:24 - Joe Biden ar fi permis Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, cu doar două luni rămase din mandatul de președinte al SUA
21:04 - Cristina Rizea: Marcel Ciolacu a vorbit despre ce face, despre ce a făcut și despre ceea ce vrea să facă în continuare, fără să își atace ceilalți contracandidați (VIDEO)