Olaf Scholz l-a ironizat pe Vladimir Putin, la Moscova. Ce a spus liderul german despre președintele Rusiei

Olaf Scholz l-a ironizat pe Vladimir Putin, la Moscova. Ce a spus liderul german despre președintele Rusiei
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Kay Nietfeld

Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, a fost acuzat că nu se ridică la înălțimea crizei ucrainene și că este prea blând cu Federația Rusă. Cu toate acestea, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o marți la Berlin, liderul german nu numai că l-a înfruntat pe Vladimir Putin, dar a părut că se simte chiar în largul lui, relatează Reuters.

Vladimir Putin, ironizat de Olaf Scholz la Moscova: „Nu prea știu cât de mult plănuiește președintele să rămână în funcție”

Analiștii politici se întrebau cum se va descurca Olaf Scholz – învestit în luna decembrie – în cadrul vizitei efectuate la Kremlin, în condițiile în care oficialii ruși au devenit cunoscuți pentru modul în care își ironizează sau caută să își submineze oaspeții pentru a-i pune la încercare.

Spre exemplu, în 2007, Vladimir Putin și-a adus labradorul la o întrevedere cu Angela Merkel, deși se știa că liderului german de la acea vreme îi era frică de câini.

Chiar și așa, Olaf Scholz a fost neașteptat de combativ în cadrul conferinței comune cu Vladimir Putin, deși și-a păstrat deja-caracteristicul ton ponderat.

Când președintele Federației Ruse a criticat NATO, acuzând Alianța că a lansat un război în Europa prin bombardarea Iugoslaviei în 1999, cancelarul Germaniei nu a stat pe gânduri și a replicat, explicând că operațiunea a fost menită să prevină genocidul, o referire la persecuția etnicilor albanezi din Kosovo.

Vladimir Putin a contraatacat și a susținut că, în opinia Moscovei, tratamentul de care au parte etnicii ruși din regiunea Donbas ar fi genocid. Într-un conferință ulterioară pe care a susținut-o singur, Olaf Scholz l-a contrazis și a explicat că în acest caz folosirea termenului „genocid” a fost greșită.

Olaf Scholz a ironizat chiar și temerile lui Vladimir Putin în ceea ce privește extinderea NATO către est, punctând că un astfel de subiect nu va exista pe agendă prea curând și făcând referire la timpul îndelungat pe care l-a petrecut în funcție președintele rus.

„Nu prea știu cât de mult plănuiește președintele să rămână în funcție”, a spus Scholz, într-o „săgeată” către Putin. „Am sentimentul că ar putea fi un timp îndelungat, însă nu pentru totdeauna”, a continuat oficialul german.

Unii analiști l-au lăudat pe Scholz și pentru că a vorbit despre chestiunea drepturilor omului.

Întrebat ulterior despre clinciul cu Putin, liderul german a zâmbit și a spus că acest lucru a surprins un pic din discuțiile „intense” care au durat patru ore.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`