Membrii USR pleacă pe bandă rulantă din partid. Demisia lui Dacian Cioloș a provocat haos

Membrii USR pleacă pe bandă rulantă din partid. Demisia lui Dacian Cioloș a provocat haos
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

USR pare că se îndreaptă către colaps. După ce Dacian Cioloș și-a dat demisia din funcția de președinte al partidului, cele două tabere care și-au dat mâna în urmă cu câteva luni au intrat în conflict. Astfel, sute de membri au plecat în ultimele zile din formațiunea condusă mai nou de către Cătălin Drulă.

Aproximativ 400 de membri au încheiat socotelile fostul partid de guvernare, după ce Dacian Cioloș a renunțat la funcție. Informațiile au fost confirmate de către Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt.

„La o primă vedere pare că de la 1 februarie până astăzi (n.r. – luni) au plecat aproximativ 400 de colegi și au venit aproximativ 100 de colegi noi.

Plecarea oricărui coleg este un moment trist pentru noi și eu le mulțumesc tuturor celor care au ales să-și dea din timp o secundă, un minut, o zi din viață pentru acest partid și cred în continuare că noi suntem soluția cea mai bună pentru viitorul României.

Îi aștept pe fiecare, îl aștept pe fiecare român care crede că USR este soluția bună pentru viitorul României alături de noi.

E un moment complicat pentru partid. Așa cum am trecut de multe ori peste momente complicate, o să trecem și peste asta. Am încredere în colegii mei și în solidaritate”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuț Moșteanu.

De ce și-a dat demisia Dacian Cioloș din funcția de președinte al USR

Dacian Cioloș și-a anunțat demisia din USR în urmă cu o săptămână. Decizia a venit după ce Biroul Național USR a respins proiectul de reformare a partidului propus de către Dacian Cioloș, cu 14 voturi la 11. Fostul comisar european amenințase că își va depune mandatul dacă propiectul său nu va primi susținere majoritară.

Locul lui Cioloș a fost luat de către Cătălin Drulă, din tabăra „Dan Barna”. Fostul ministru de la Transporturi va asigura un interimat, până când vor fi organizate noi alegeri.

Fondatorul partidului PLUS se va întoarce în Parlamentul European.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)