Mircea Lucescu și Dinamo Kiev nu se mai întorc în Ucraina pentru vacanța dintre cantonamente, de teama unei posibile invazii rusești

Mircea Lucescu și Dinamo Kiev nu se mai întorc în Ucraina pentru vacanța dintre cantonamente, de teama unei posibile invazii rusești
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Hennadii Minchenko

Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev, era cu echipa în cantonament în Antalya și în mod normal jucătorii urmau să revină în Ucraina pentru câteva zile libere, însă tehnicianul român i-a anunțat pe fotbaliști că nu vor mai reveni în țară și că vor putea să își cheme partenerele de viață și copiii în Turcia, potrivit Playsport.ro.

Mircea Lucescu și Dinamo Kiev nu se mai întorc în Ucraina pentru vacanța dintre cantonamente

Decizia celui mai titrat antrenor român vine în contextul temerilor legate de posibilitatea unei ofensive rusești. Federația Rusă a concentrat peste 100.000 de trupe la frontierele ucrainene, iar surse diplomatice citate de The Guardian susțin că Joe Biden le-ar fi transmis liderilor din NATO că SUA crede că Vladimir Putin ar fi decis să invadeze Ucraina.

Mai mult, Der Spiegel susține că serviciile americane de informații au date care arată că asaltul rusesc ar putea începe chiar săptămâna viitoare. Unul dintre scenariile vehiculate de publicațiile străine cuprinde inclusiv încercuirea Kievului, oraș care se află la circa 75 de kilometri de granița cu Belarus, unde are loc de asemenea o desfășurare masivă de forțe ruse.

În tot acest context, „Il Luce” le-a transmis fotbaliștilor de la Dinamo Kiev că nu vor mai reveni în Ucraina pentru mini-vacanța programată între cele două cantonamente ale iernii. Componenții lotului ucrainean își vor putea chema familiile în Turcia, unde se află în prezent echipa.

Mircea Lucescu ar urma să decidă ce va face în continuare în funcție de evoluțiile de securitate din regiune, mai notează Playsport. Antrenorul a revenit în România pentru câteva zile, însă se va întoarce în Antalya la începutul săptămânii următoare.

Criza ucraineană influențează și situația transferurilor. Clubul își dorea să întărească lotul cu mai mulți jucători, printre care și un brazilian de 21 de ani de la Sao Paulo, Rodrigo Nestor, însă pentru moment orice mutare a fost suspendată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)