Auto
Cel mai ieftin model de Logan se pregătește, miercuri, să intre pe piață, un autovehicul ce va costa 4.000 de euro și va fi produs în India, informează publicatia economica Challenges.
Noul model de Logan nu va putea fi cumpărat deocamdată din Europa. Mai întâi, mașina va fi disponibilă în India, unde Renault are o fabrică de acum 10 ani, iar apoi automobilul va fi produs și în Brazilia, pentru piața sud americană.
Modelul destinat europenilor va fi însă mai scump, prețul acestuia ajungând la 5000 de euro, din cauza normelor de poluare și siguranță.
Vehiculele pentru Europa nu vor fi produse în țara noastră, ci la uzina Renault din Maroc.