Italia: 50 de persoane au fost arestate pentru meciuri aranjate

Italia: 50 de persoane au fost arestate pentru meciuri aranjate
Foto: palermomania.it

Poliţia italiană a reţinut, marţi, 50 de persoane în scandalul unor meciuri aranjate din ligile a treia şi a patra, a anunţat site-ul repubblica.it, citat de Mediafax.

Astfel, cele 50 de persoane reținute, printre care se numără conducători de cluburi, antrenori, manageri şi jucători, au fost acuzați de asociere criminală în scop de fraudă sportivă, cu circumstanţe agravante de a fi favorizat organizaţii mafiote.

De asemenea, şi câteva meciuri din liga a doua italiană sunt anchetate.

Fotbalul italian a mai trecut prin astfel de scandaluri, în ultimul dintre ele fiind incriminate 130 de persoane, printre care selecţionerul Antonio Conte, mijlocaşul formaţiei Lazio Roma Stefano Mauri, fostul căpitan al echipei Atalanta Bergamo Cristiano Doni şi fostul internaţional Giuseppe Signori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`