Luni, Barack Obama a inaugurat noul cont de Twitter @POTUS, iar fostul președinte Bill Clinton s-a numărat printre primii care au beneficiat de el.
La scurt timp, însă, a urmat și un schimb de replici ironice între cei doi.
La alegerile din ianuarie 2017 va participa și soția fostului președinte, Hillary Clinton, astfel că acesta a dorit să afle dacă și după terminarea mandatului contul va fi administrat de Casa Albă. Clinton a folosit și hashtag-ul „askingforafriend”, subliind că răspunsul nu îl interesează în mod direct.
Obama a fost prompt, răspunzând că gestionarea se face de la Casa Albă și, la rândul său, l-a întrebat dacă știe pe cineva interesat de contul @FLOTUS, făcând aluzie la contul Primei Doamne a SUA, scrie Agerpres.
În cazul în care Hillary Clinton va câștiga fotoliul de președinte, Bill Clinton va deveni Primul Domn al SUA.
Contul de Twitter @POTUS, este un mijloc pentru președinție „de a dialoga permanent cu americanii”, iar mesajele vor fi scrise exclusiv de președinte.