Fiul fostului președinte al Republicii Moldova, audiat la DNA în dosarul în care e cercetat pentru șantaj

Fiul fostului președinte al Republicii Moldova, audiat la DNA în dosarul în care e cercetat pentru șantaj
Foto: ziuaconstanta.ro

UPDATE: DNA extinde urmărirea penală în cazul lui Sergiu Lucinschi și pentru alte fapte – fals în declarație și participație improprie la fals intelectual.

Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, a ajuns marți la DNA pentru audieri în dosarul în care este cercetat pentru șantaj.

În același dosar este cercetat și ginerele fostului președinte, Radu Pricop, pentru complicitate la șantaj, potrivit știripesurse.ro.

„În perioada decembrie 2014 — martie 2015, inculpatul Lucinschi Sergiu, beneficiind de complicitatea altor persoane, a exercitat asupra unui om de afaceri acțiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4.000.000 euro, nedatorată de acesta din urmă, în vederea retragerii unei plângeri penale formulate la DIICOT pentru mai multe infracțiuni (printre care și gestiune frauduloasă)”, potrivit DNA.

Procurorii susțin că Lucinschi i-a promis omului de afaceri că va depune diligențele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor într-o infracțiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”