Acordul de mediu pentru defrișarea a 80 de hectare de pădure unde ar fi urmat să se extindă cariera de lignit Pinoasa a fost anulat în instanță.
Principalul argument a fost faptul că procedura de mediu este realizată parțial, numai pentru o activitate conexă, defrișarea pădurii, în timp ce activitatea principală, realizarea unei exploatări de lignit pe 80 de hectare, nu este evaluată deloc, potrivit green-report.ro.
Cartierul Pinoasa din județul Gorj se află în apropiere de Rovinari unde este una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din România. Pe lângă ea se află încă 10 exploatări de lignit ale căror efecte cumulative nu au fost analizate.
„Considerăm că Agenția pentru Protecția Mediului este una dintre cele mai importante instituții românești care ar trebui să fie interesată de respectarea tuturor procedurilor de mediu și cea care trebuie să analizeze cu atenție toate aspectele proiectelor care au impact major asupra mediului. O încurajăm pe această cale să trateze cu mai mare seriozitate problema exploatărilor de lignit din cauza implicațiilor negative pe care le are”, spune coordonatorul de campanii al Bankwatch România care a câștigat anularea în instanță.
În termen de 15 zile de la comunicarea deciziei instanței, Complexul Energetic Oltenia și Agenția pentru Protectia Mediului Gorj vor putea depune contestație.