Tucea: Un bărbat a ars în propria locuință, cuprinsă de flăcări

Tucea: Un bărbat a ars în propria locuință, cuprinsă de flăcări
Sursa foto: Ziarul de Tulcea

Tragedie într-un sat din județul Tulcea, duminică dimineață. Un tânăr de 27 de ani a murit ars de viu în propria casă. Un incendiu a cuprins locuința, iar bărbatul nu a mai reușit să se salveze. Când au ajuns pompierii, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul locuinței, iar din casă au scos un tânăr în stop cardiac.

Echipajul SMURD sosit la fața locului a efectuat manevre de resusciatere, însă trupul bărbatului nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Delta” al județului Tulcea a fost solicitat să intervină de urgență duminică, 6 februarie, la ora 06.33,  pentru lichidarea un incendiu izbuncit la o casă din localitatea Parcheș. Au fost mobilizați pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU „Delta” Tulcea, potrivit ziaruldetulcea.ro.

Primele concluzii ale anchetei arată că incendiul a izbucnit din cauza unui  coș de fum defect.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`