Cristian Diaconescu, fost șef al diplomației române și lider PMP, a criticat din nou atitudinea pe care a avut-o premierul ungar Viktor Orban în timpul conferinței pe care a susținut-o alături de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la Moscova. „Dacă eram la Ministerul de Externe, îl chemam pe ambasadorul ungar mâine să avem o discuție”, a spus el, miercuri, pe B1 TV, la „Dosar de politician cu Silviu Mănăstire”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat ce a căutat Viktor Orban la Moscova, Cristian Diaconescu a explicat: „Să zicem că o să încep cu sfârșitul și am să și argumentez. Dacă eram la Ministerul de Externe, îl chemam pe ambasadorul ungar mâine să avem o discuție. De ce spun acest lucru? Între România și Ungaria există un parteneriat strategic din noiembrie 2002 semnat, în afară de relația pe care o avem în Alianța Nord-Atlantică și în Uniunea Europeană. De față cu partenerul nostru strategic, premierul Orban, respectiv Ungaria, președintele unui alt stat a reiterat o serie de amenințări la adresa României și Poloniei, și nu numai, dar România este remanentă în discuții, este pusă pe masă de Serghei Lavrov de vreo două săptămâni – România și Bulgaria – și revin sistematic pe acest subiect. De când? De când au început schimbul de hârtii privind tema negocierilor NATO – Rusia, pe de o parte, Statele Unite – Rusia, pe de altă parte, că nu sunt aceleași hârtii”.
„În condițiile în care lângă partenerul strategic al României s-au rostit o serie de afirmații care, sigur, ar reprezenta teme de discuție, pentru că așa dorește Federația Rusă, și vor fi teme de discuție în negociere, pentru că nimeni nu a negat faptul că există o anumită așteptare din această perspectivă, iar alături de domnia sa, de domnul președinte Putin, domnul Orban nu a avut absolut nimic de comentat din această perspectivă, aici nu e vorba de politețe… Aici e vorba de poziționare pentru că transmiți un semnal, presa din față multiplică. În condițiile în care există nuanțe, ca să fiu elegant, între europeni în legătură cu modul și substanța răspunsului pe care trebuie să îl dea la masa negocierii – Slavă Domnului! – Federației Ruse, eu aș fi vrut să știu care este poziția Ungariei de fapt”, a adăugat el.
România și Ungaria, a atras atenția Cristian Diaconescu, apără împreună frontiera estică.
„Împreună apărăm frontiera estică. În egală măsură, dacă – Doamne, ferește! – se întâmplă ceva și Articolul 5 se activează, trupele din România trebuie să apere Ungaria și trupele din Ungaria trebuie să apere România. Nu înțeleg… este o disonanță cognitivă din acest punct de vedere, care funcționează și în relațiile internaționale. Aici nu este vorba de a proteja un partener din politețe”, a mai spus fostul ministru.