Monica Tatoiu a făcut o serie de afirmații care ar putea să-i îngrijoreze pe români. Vedeta spune că anul 2022 va fi cel mai rău an din punct vedere economic, emoțional și politic și îi sfătuiește pe oameni să nu facă împrumuturi, credite și nici investiții, dar mai ales să nu ia decizii pripite și să își schimbe locul de muncă.
Monica Tatoiu spune că după criza energetică va veni și o criză alimentară, iar ulterior o criză a apei, ce ar putea crea efecte peste câțiva ani.
Vedeta spune că acest an ar putea fi unul dramatic, iar cel mai bine ar fi ca oamenii să evite împrumuturile și investițiile, indiferent cât de tentante ar fi ele.
„2022 va fi un an dramatic pentru toată lumea. Economic, politic, emoțional. Îmi doresc doar să pot călători. Să nu înceapă confruntări militare care vor bloca mobilitatea.
Omicron este, după mine, ultima fază a pandemiei. Se vede la spitalizări și ATI. Acum problemele mari vor fi criza energetică, criza alimentară și, în 10 ani, criza apei. Nu avem nici o salvare colectivă. Totul este individual. Decidenții politici aruncă lumea în haos și noi cei de la baza vom plăti costurile.
Și 2023 va fi greu. Puneți mâna pe carte și învățați să fiți cu jumătate de nas înaintea plutonului. Solidaritatea socială o să fie doar iluzie. De salvat portofelele speculatorilor. Nu există resurse pentru toate cererile”, a declarat Monica Tatoiu, pentru Ciao.ro.
În 2022, afacerista spune că este mai bine să nu facem credite, ele fiind un risc în acest an. Mai mult decât atât, Monica Tatoiu îi îndeamnă pe români să nu își schimbe nici locul de muncă.
„În anul ăsta nu faceți investiții, nu luați împrumuturi, nu vă schimbați jobul, nu intrați în conflicte. Anul ăsta consolidați ceea ce aveți. Și citiți despre Europa în anii 1933.
În România mă deranjează duplicitatea și demagogia. Politicienii și decidenții au sex „neutru”, nici cu bile elastice nici cu văgăuni umede”, a mai spus ea, pentru sursa citată mai sus.