Premierul britanic, David Cameron, a declarat că atât Marea Britanie, cât şi Rusia au de câştigat prin consolidarea relaţiilor bilaterale, devenite tensionate după otrăvirea la Londra a fostului agent rus Aleksandr Litvinenko, un critic al Kremlinului, informează Mediafax.
„Dacă putem construi o relaţie mai puternică, cred că ambele ţări ar avea de câştigat. Nu este un secret faptul că există subiecte dificile faţă de care avem păreri diferite. Nu putem pretinde că nu există aceste probleme. Dar trebuie să continuăm să avem discuţii sincere, aşa cum am făcut şi astăzi. În acelaşi timp, trebuie să reconstruim o relaţie mai eficientă în privinţa securităţii şi bunăstării popoarelor rus şi britanic„, a declarat premierul.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat că Moscova nu îl va extrăda niciodată pe principalul suspect în cazul asasinării la Londra a fostului agent rus Aleksandr Litvinenko.
„Articolul 61 al Constituţiei ruse stipulează că un cetăţean rus nu poate fi extrădat spre un stat străin pentru a fi judecat. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată”, a subliniat Medvedev.
Aleksandr Litvinenko, un fost agent FSB devenit critic al Kremlinului, a murit la vârsta de 43 de ani după ce a fost otrăvit cu poloniu 210, o substanţă radioactivă, în noiembrie 2006. Cazul a afectat relaţiile dintre Marea Britanie şi Rusia din cauza refuzului Moscovei de extrădare a principalului suspect, Andrei Lugovoi.
Premierul britanic, David Cameron, a declarat că dosarul nu este închis, neînțelegerea celor două guverne nu înseamnă înghețarea în totalitate a relațiilor.