Liderii PSD Giurgiu au declarat susținerea ”politică și morală” față de Liviu Dragnea printr-o rezoluție

Liderii PSD Giurgiu au declarat susținerea ”politică și morală” față de Liviu Dragnea printr-o rezoluție

Liderii PSD Giurgiu au anunțat într-o conferință de presă susținerea politică și morală față de Liviu Dragnea și adoptarea unei rezoluții în acest sens, anunță giurgiu-net.ro.
Au venit la întâlnirea cu presa preşedintele organizaţiei municipale, primarul Nicolae Barbu, tinerii Marian Mina, Răzvan Cuc şi Alexandru Andrei, deputatul Florian Nicolae şi vicepreşedintele Cristian Marciu.

Aceasta este rezoluția integrală:

”Organizaţia Judeţeană Giurgiu a Partidului Social Democrat a luat act cu surprindere de decizia de condamnare a preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, în dosarul Referendumului din 2012, şi îşi exprimă totodată susţinerea domniei sale atât din punct de vedere politic cât și moral.
Nu putem trece sub tăcere faptul că, în calitatea sa de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea a fost un susținător al proiectelor de dezvoltare al judeţului Giurgiu, fiind dealtfel singurul ministru care în urma întâlnirilor pe care le-a avut cu comunitățile locale, a sprijinit cu adevărat extinderea acestora prin alocarea de fonduri atât pentru finalizarea unor investiţii cât şi pentru demararea altora noi.
Democraţia şi statul de drept constituie o uniune indivizibilă. Astfel, fără a comenta decizia instanţei, ne punem totuşi întrebarea: Într-un stat de drept și într-o democrație construită cu greu, de când îndemnul la vot constituie o infracțiune? Este un lucru care va trebui lămurit până la următoarele alegeri.
Președinții, primarii, conducerea organizației sunt alături de domnia sa din punct de vedere politic.
PREŞEDINTE,
Niculae BĂDĂLĂU”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:45 - Care sunt prețurile la carburant astăzi, 28 noiembrie. Au rămas identice ca în ziua precedentă
13:41 - PNL a aprobat planul de reforme. Ilie Bolojan: Are la bază reforma clasei politice. Apoi, reforma statului. De asemenea, proiecte pentru economie și dezvoltare și stabilirea unor reguli bune pentru o țară de încredere (VIDEO)
13:32 - Putin amenință că va bombarda „centrele decizionale de la Kiev” ca răspuns la utilizarea rachetelor fabricate în SUA și Marea Britanie folosite de Ucraina
13:23 - Șofer băut la volan a accidentat un biciclist și a părăsit locul faptei. Ce alcoolemie avea
13:20 - Surse: CCR ar fi cerut renumărarea voturilor din primul tur de la prezidențiale. Deciziile cu privire la validare și cererea de anulare au fost amânate pentru vineri
13:11 - Un șofer beat a ales să-și conducă mașina pe șinele de tren, lângă Budapesta și a provocat întârzieri trenurilor
13:02 - Economistul-șef al BNR trage un semnal de alarmă după victoria lui Călin Georgescu. Lazea spune că românii au de ales între „democrație și dictatură”: „Și dacă, pe bună dreptate, ești frustrat, nu îți dai foc la casă”
12:50 - Un excursionist declarat dispărut a fost găsit în viață, după mai bine de cinci săptămâni în sălbăticie
12:46 - Tânăr de 16 ani a fost reținut după ce a agresat fizic și a tâlhărit un nepalez în Hunedoara. Bărbatul a rămas fără niciun ban
12:34 - Călin Georgescu spune că locutorii insulelor Marshall „trăiau 180-200 de ani” înainte ca americanii să facă „exerciții cu bombe atomice” (VIDEO)