Mai multe eleve din Lugoj au fost filmate în timp ce dansau pe manele, pe bordul autobuzului care le ducea de la şcoală spre casă. Unii părinți îl acuză pe șofer că el e cel care le instigă pe fete. Bărbatul se apără și spune că pur și simplu nu le poate ține în frâu. Alții aduc acuzații grave adolescentelor. Autoritățile locale și conducerea școlii fac verificări.
Imaginile cu dansul elevelor au ajuns virale în online. Unii părinți spun că nu e o excepție, ci un obicei.
„Stau pe bord, vorbesc cu el, şoferul le lasă, e clar” / ”Aşa spun şi părinţii şi copii din spate, spun că fetele astea din faţă totdeauna stau pe bord şi dansează acolo şi cu șoferul”
„Nu le mai las, eu nu le-am mai lăsat. Au venit, au dansat, s-au jucat, ce prostii or fi făcut în faţă, a văzut tot autobuzul. Eu trebuie să-mi văd de condus, nu pot să mă uit după fiecare, să văd care cum ce face, că şi în spate fac ce fac, ştiţi cum sunt copiii”, a spus șoferul autobuzului, citat de Observator News.
Sunt, însă, și persoane care dau vina pe fete.
„Una dintre surorile mele a fost ameninţată de câteva fete în autobuz că o aruncă în Timiş, că o omoară. Eu sunt şi ferm convinsă că el le-a spus că nu au voie, dar na, dacă ele nu vor să înţeleagă. Nu ştiu”, a spus sora unei alte eleve.
Rudele fetelor se plâng că, de când au fost publicate imaginile, ele nu mai sunt primite în autobuz.
„Mă gândesc că el crede sau ar fi crezut că fetele mele au făcut postarea sau pozele. Eu încerc să văd, caut o altă soluţie să meargă fetele la şcoală, mai ales că una dintre ele e ultimul an”, a spus sora uneia dintre tinere.
Autoritățile locale și conducerea școlii fac anchete.