Premierul canadian Justin Trudeau a fost testat pozitiv cu Covid-19 și va lucra de la distanță

Premierul canadian Justin Trudeau a fost testat pozitiv cu Covid-19 și va lucra de la distanță
Premierul canadian Justin Trudeau a fost testat pozitiv cu Covid-19. Sursa: Facebook/Justin Trudeau

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a anunțat astăzi că a primit rezultat pozitiv la testul Covid-19, dar că starea sa de sănătate este stabilă. Acesta va continua să lucreze de la distanță, potrivit reglementărilor în vigoare.

În urmă cu o săptămână, unul dintre copiii premierului Canadei a fost testat pozitiv. Justin Trudeau a făcut un test rapid, care a ieșit negativ. De atunci, prim-ministrul se află în izolare.

Justin Trudeau va lucra de la distanță

Deși nu va putea fi prezent în Parlament luni la reluarea lucrărilor după vacanța de iarnă, Justin Trudeau va participa online.

„În această dimineaţă am fost testat pozitiv la COVID-19. Mă simt bine şi voi continua să lucrez la distanţă în această săptămână, potrivit instrucţiunilor de sănătate publică”, a scris pe Twitter şeful guvernului.

Mii de canadieni au protestat împotriva vaccinării obligatorii

În urmă cu puțin timp, prim-ministrul canadian și-a făcut a treia doza de vaccin împotriva Covid-19. Acesta a încurajat cetățenii să se vaccineze.

Mii de canadieni s-au alăturat protestului camionagiilor față de vaccinarea obligatorie. Protestul a fost organizat pe străzile din Ottawa și pe gazonul acoperit de zăpadă în fața Parlamentului canadian.

Din motive de securitate, Justin Trudeau și familia sa au fost mutați într-o locație secretă, după ce, cu câteva zile mai devreme, i-a numit pe camionagiii care se îndreptau spre oraș o „mică minoritate marginală”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`