Facebook Safety Check este o funcţie utilă dezvoltată de către reţeaua lui Mark Zuckerberg, pentru ca oamenii să le spună prietenilor că sunt în regulă, după o catastrofă naturală. După cutremurul din Nepal, funcţia a provocat confuzie chiar şi în România, unde utilizatorii au folosit-o, deşi nu se aflau în zona respectivă, scrie Adevărul.
În Nepal, două mari cutremure au afectat ţara şi au provocat numeroase victime. Facebook a reacţionat în două moduri, după catastrofă. Cel mai mare site din lume a iniţiat o campanie de donaţii, dar a activat şi funcţia Safety Check, prin care toţi cei din zona afectată de cutremur pot să le spună prietenilor că sunt în regulă. Problema cu această aplicaţie este că a avut erori de localizare şi utilizatorii din România au fost încurajaţi să le spună prietenilor că sunt în regulă, dar să-i tăguiască şi pe alţi prieteni.
Nu numai utilizatorii din România au avut acest bug. Pe 13 mai eroarea a început să fie văzută de utilizatorii din Marea Britanie şi Statele Unite, care s-au marcat în aplicaţie.
Alţi utilizatori au început să-i critice pe toţi cei care s-au marcat drept safe pe Facebook, pentru că nu erau în Nepal şi stricau scopul aplicaţiei. Cu rapiditate, vestea s-a răspândit pe Facebook, mii de oameni au apăsat pe butonul Safe şi au etichetat şi pe alţi prieteni.
Utilizatorii de Facebook au protestat şi i-au criticat pe cei care au abuzat de această funcţie oferită de reţeaua socială doar pentru cei din Nepal.
“A ajuns vestea cutremurului din Nepal și la Găești și acum își linistesc rudele din Afumați că sunt în siguranță” sau “Nu mai abuzați aplicația de Fb ca niște copii, care nu înțeleg ce înseamnă moarte și catastrofă. S-ar putea să avem și noi nevoie de ea în viitorul apropiat”, au fost câteva din mesajele utilizatorilor nemulțumiți.